Monitorul Oficial·Partea II·12 octombrie 2004
other · respins
Ion Bozg„
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Domnilor colegi,
Declara˛ia mea politic„ se intituleaz„ îViticultura Rom‚niei, azi“.
Viticultura ∫i vinifica˛ia sunt ∫i la noi activit„˛i tradi˛ionale, dezvoltate Ón decursul timpului, ca rezultat al condi˛iilor naturale foarte favorabile existente pe aproape tot cuprinsul ˛„rii.
Prin volumul produc˛iilor realizate, c‚t ∫i prin calitatea vinurilor produse, Rom‚nia se situeaz„ Óntre primele 10 ˛„ri viticole ale lumii.
Din 1960 Óncoace, viticultura rom‚neasc„ a cunoscut o dezvoltare semnificativ„, caracterizat„ de Ónfiin˛area de planta˛ii Ón masiv, cu prec„dere Ón areale de maxim„ favorabilitate, pe terenuri amenajate antierozional, din fondurile statului, de organizarea bazei de producere a materialului s„ditor cu valoare biologic„ ridicat„, de construirea de capacit„˛i de prelucrare, depozitare, condi˛ionare ∫i Ómbuteliere bine amplasate Ón teritoriu, de aplicare pe scar„ larg„ a rezultatelor cercet„rii ∫tiin˛ifice ∫i formarea unui corp de speciali∫ti viticultori de un Ónalt nivel, capabili s„ impun„ economic produc˛ia vitivinicol„.
Prin aplicarea Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, ca urmare a schimb„rilor survenite asupra structurii formelor de proprietate, viticultura a suferit o degradare dramatic„.
Guvernul Rom‚niei, prin Ministerul Agriculturii, P„durilor ∫i Dezvolt„rii Rurale, Ón strategia special prev„zut„ Ón acest sens, a luat o serie Óntreag„ de m„suri Ón vederea stop„rii declinului ∫i redresarea viticulturii, ceea ce reprezint„ o serie de m„suri de ordin tehnic, organizatoric ∫i legislativ, menite s„ duc„ p‚n„ Ón anul 2010 la atingerea urm„toarelor obiective: concentrarea ∫i specializarea produc˛iei viticole Ón areale consacrate, cre∫terea suprafe˛elor de vii nobile pentru struguri de mas„, sc„derea suprafe˛elor planta˛iilor de hibrizi, cre∫terea produc˛iei de struguri la hectar ∫i a consumului de struguri Ón stare proasp„t„ pe cap de locuitor, cre∫terea consumului de vin ∫i b„uturi alcoolice pe baz„ de must ∫i vin, satisfacerea Ón totalitate a cerin˛elor consumatorilor interni de struguri pentru mas„, vin ∫i alte b„uturi pe baz„ de must ∫i vin, la un nivel apropiat de cel al ˛„rilor viticole consacrate, precum ∫i disponibilizarea unor produc˛ii semnificative de struguri de mas„, vin ∫i material s„ditor la export, la parametri de calitate corespunz„tori integr„rii Rom‚niei Ón Uniunea European„.
Acestea reprezint„ numai o parte dintre m„surile pe care Ministerul Agriculturii, P„durilor ∫i Dezvolt„rii Rurale le-a luat Ón vederea dezvolt„rii sectorului viticol. Este singurul Guvern dup„ 1989 care a avut o asemenea
Mul˛umesc.
Dau cuv‚ntul domnului ™tefan Baban. Va urma domnul Márton Arpád.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .