Monitorul Oficial·Partea II·27 iunie 2003
other · informare
Mihaela Ionescu
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Domnule pre∫edinte,
Dragi colegi,
Declara˛ia mea se adreseaz„ domnului ministru de interne ∫i doamnei ministru al Ónv„˛„m‚ntului.
Lunile iunie ∫i iulie sunt cunoscute ca luni Ón care au loc examenele de capacitate ∫i bacalaureat ∫i apoi cele de admitere Ón Ónv„˛„m‚ntul superior.
Œn ultimii ani, acestea au cauzat mult stres candida˛ilor ∫i familiilor lor, din cauza c„ut„rilor nereu∫ite ale organizatorilor de a face ba spectacol televizat, ba supercentralizare ∫i coordonare a repartiz„rii locurilor care at‚t de bine au fost coordonate Ónc‚t c‚te un olimpic a e∫uat la capacitate, Ón timp ce un mediocru cu noroc a devenit elev al unui colegiu de renume.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 81/27.VI.2003 Viitorul examenului de capacitate duce spre renun˛area la acest tip de treapt„, prag, piedic„, dar anul acesta el Ónc„ exist„.
Care este particularitatea examenului de anul acesta? El se desf„∫oar„ sub semnul teroarei, c„ci cele dou„ tabere implicate, cadrele didactice ∫i elevii, se presupune c„ vor efectua ni∫te acte de fraud„, de Ón∫el„torie ∫i de terorism care necesit„ prezen˛a Brig„zilor speciale de interven˛ie ale Jandarmeriei 24 de ore din 24. Subiectele de concurs nu vor mai r„m‚ne pe m‚na a∫a-zi∫ilor îinfractori“ de profesori sau de inspectori de la inspectoratele ∫colare sau a celor de la Ministerul Educa˛iei, ci vor fi date Ón grija jandarmilor. Jandarmii, c‚te un subofi˛er Ón fiecare centru de examen ∫i Óntre 500 ∫i 800 de lupt„tori, vor p„zi centrele de examen, jandarmii, ∫i nu directorii de ∫coal„, vor asigura paza ∫i transportul subiectelor, tot ei, jandarmii, vor p„zi centrele de corectare contra extratere∫trilor sau a bandi˛ilor, de parc„ Ón ∫coli se efectueaz„ marile privatiz„ri, Ón ∫coli se ˛in licita˛iile, Ón ∫coli se fac transferurile de proprietate ∫i alte mari fraude.
Cele dou„ tabere — profesori ∫i elevi — sunt b„nuite de cele mai abominabile matrapazl‚curi, care pot fi prevenite numai prin prezen˛a unui microbuz cu girofar al jandarmeriei Ón curtea ∫colii, nu Ón fa˛a ∫colii, unde ar trebui s„ stea mai tot timpul pentru a identifica b„t„u∫ii, huliganii ∫i trafican˛ii de droguri.
Aceste probleme, Ón schimb, au r„mas Ón grija p„rin˛ilor. Nu mai este de ajuns etica profesional„ a profesorului ∫i a membrilor comisiilor de examene, nu mai este de ajuns un portar care s„ permit„ accesul Ón ∫coal„, se pare c„ este nevoie de cadre Óndelung preg„tite pentru lupta antitero, care, dac„ nu exist„, trebuie imaginat„.
Dac„ pentru examenul de capacitate ∫i pentru cel de bacalaureat este nevoie de protec˛ia jandarmilor, Ónseamn„ c„ pentru examenul de admitere vom fi p„zi˛i cu tancurile, iar pentru cel de secundariat la medicin„, direct cu elicopterele de desant.
Trece˛i prin fa˛a unei ∫coli spre care se Óndreapt„ ni∫te copii de 14 ani preocupa˛i de îBaltagul“ ∫i de basmul cu îMerele de aur“ ∫i ve˛i avea impresia c„ trece˛i pe l‚ng„ un penitenciar de maxim„ siguran˛„.