Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 iunie 2007
procedural · respins
Petre Daea
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Propunerea legislativ„ a colegului nostru este corect„, este o ini˛iativ„ care Ó∫i are sorgintea Ón disfunc˛iunile care au ap„rut Ón momentul Ón care noi am proiectat, am votat ∫i am lansat Codul fiscal. Am spus-o atunci ∫i, apoi, Ónc„ la dou„ interven˛ii Ón Senatul Rom‚niei, c„ este un domeniu pe care noi trebuie s„-l reglement„m, Óntruc‚t se face, de fiecare dat„, trimitere, fie la Directiva nr. 83/1992, fie la Directiva nr. 92/1993, fie c„, Ón prima faz„, este anul directivei, fie c„ num„rul este dup„ aceea, consider‚ndu-se o problem„ rezolvat„ Ón momentul Ón care pui Ón fa˛„ Directiva Uniunii Europene. Sigur, cunoa∫tem cu to˛ii c„ directiva are prioritate, dar a∫ vrea s„ atrag aten˛ia reprezentan˛ilor Ministerului Economiei ∫i Finan˛elor, care a avut Ón portofoliu negocierea acestui domeniu, c„ Ón directiv„ trebuie s„ citim toate nuan˛ele, motiv pentru care v-a∫ sugera — pentru c„, Ón ∫edin˛a de ieri a Comisiei pentru agricultur„, silvicultur„ ∫i dezvoltare rural„, a mai fost depus un proiect de act normativ — s„ retrimitem, dac„ este posibil, la comisie ∫i aceast„ propunere legislativ„, Ón a∫a fel Ónc‚t, la urm„toarea ∫edin˛„, pe care noi am programat-o Ón prezen˛a reprezentan˛ilor Ministerului Economiei ∫i Finan˛elor ∫i Ministerului Agriculturii, P„durilor ∫i Dezvolt„rii Rurale, s„ putem ajunge la o form„ care s„ compatibilizeze, pe de-o parte, interesele pe care le avem cu to˛ii pentru acest domeniu, iar, pe de alt„ parte, s„ nu lez„m Ón con˛inut directiva care face referire la acest capitol.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.