Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 mai 2003
other
Ioan Timi∫
Discurs
Mul ˛ umesc, domnule pre∫edinte. Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor deputa ˛ i,
Œn Rom‚nia opozi ˛ ia politic„ are toate drepturile ∫i garan ˛ iile legale s„ se apere Ómpotriva abuzurilor puterii,
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 59/23.V.2003 cu o singur„ condi ˛ ie, ca aceste abuzuri s„ existe. Nu orice strig„t al opozi ˛ iei este ecoul neap„rat al unui abuz al puterii. Nu orice interpretare a unui fapt sau eveniment este o Ónc„lcare a legii. Nu tot ce se comenteaz„ Ón public este ∫i adev„rat.
Eu cred c„ numai Ón acest context putem aborda declara ˛ iile domnilor Traian B„sescu ∫i Emil Boc cu privire la continuarea procedurilor Ón dosarul îFlota“. Nu poate nimeni s„ cread„ ideea unei r„fuieli politice cu complicitatea Guvernului ∫i a Pre∫edin ˛ iei, idee pus„ cu zgomot pe tapet de c„tre Partidul Democrat. De asemenea, nu poate nimeni s„ cread„ c„ primarul liberal al Devei ar fi putut fi agresat de o femeie P.S.D.-ist„. Asupra acestei tulbur„toare scene de lupt„ politic„ a∫ dori s„ insist pu ˛ in.
Œn data de 9 aprilie 2003, primarul municipiului Deva, domnul Mircia Muntean, a fost invitat s„ medieze conflictul de la S.C. îCalor“ Deva, izbucnit Óntre sindicate ∫i administra ˛ ie. Pe fondul de nervozitate a participan ˛ ilor la negocieri, creat Ón perspectiva disponibiliz„rii a aproximativ 20% din salaria ˛ i, s-au lansat injurii, repro∫uri ∫i huiduieli. Acestea fiind, pe scurt, faptele, s„ vede ˛ i ce a urmat. Primarul Mircia Muntean declar„, Ón fa ˛ a presei locale, c„ la S.C. îCalor“ Deva a fost sechestrat ∫i lipsit de libertate timp de 40 de minute, c„ a fost lovit cu pumnii ∫i picioarele, dar nu cu brutalitate. Ca incertitudinea ∫i confuzia mintal„ a cititorului de gazete s„ fie c‚t mai mare, Mircia Muntean afirm„ c„ le-a spus oamenilor care l-au sechestrat dou„ propozi ˛ ii celebre: îŒmi e fric„ de popula ˛ ia Devei, dar nu Ómi este fric„ de cei de la P.S.D., care s-au infiltrat Ón mijlocul dumneavoastr„“.
V‚rtejul scandalului P.N.L. — P.S.D. de la Deva a intrat Ón circuitul presei locale pentru o vreme, primarul a f„cut pl‚ngere penal„ pentru s„v‚r∫irea infrac ˛ iunilor de ultraj ∫i lipsire de libertate. At‚t de puternice au fost valurile f„cute de primarul Devei, Ónc‚t deputatul liberal Dan Radu Ru∫anu a numit-o, de la tribuna Parlamentului, pe P.S.D.-ista Cristina Chiriac, conduc„toare a grupului de agresori, îAna Pauker din Deva“.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Michael Guest, i-a trimis primarului o scrisoare de Óngrijorare cu urm„torul con ˛ inut: îMi-a p„rut r„u s„ aud c„, recent, a ˛ i fost atacat dup„ plecarea dintr-o fabric„. Sper c„ nu sunte ˛ i r„nit serios ∫i c„, Ón cur‚nd, v„ ve ˛ i reveni“. Œn replic„, primarul Devei declar„ c„ nu-l cunoa∫te personal pe domnul ambasador, dar probabil c„ Domnia sa a aflat c„: îEu, aici, la Deva, lupt Ómpotriva corup ˛ iei“.
Elucubra ˛ iile primarului Devei ∫i ale P.N.L. poate ar fi continuat, dac„ nu ar fi ajuns Ón fa ˛ a legii. Ar fi urmat probabil o conferin ˛ „ extraordinar„ a primarilor opozi ˛ iei, s-ar fi blocat ∫osele, s-ar fi iscat greve spontane, Óns„, Ón fa ˛ a legii, toate tobele tac.