Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 septembrie 2005
other · respins
Ion Moraru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
La ini˛iativa Grupului parlamentar al P.S.D., Ón textul actualului regulament, Ónainte de art. 1, s-a introdus un text cu urm„toarea formulare: îParlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului rom‚n ∫i unica autoritate legiuitoare a ˛„rii.“
Este evident faptul c„ procesul de constituire a Senatului, conform legii ∫i c‚t mai rapid posibil, este un lucru foarte important.
Orice gol legislativ sau orice reglementare imperfect„ Ón aceast„ materie pot conduce la situa˛ii c‚t se poate de nepl„cute. De altfel, ∫i constituirea actualului Senat a eviden˛iat acest lucru. S„ ne amintim faptul c„ au existat tendin˛e ca, prin diferite manevre, s„ se Ómpiedice constituirea actualului Senat. Din p„cate, acest lucru nu a reu∫it.
Œn consecin˛„, prin amendamentul propus de noi, se Ónl„tur„ posibilitatea unor Óncerc„ri de a Ómpiedica sau de a perturba procesul de constituire a Senatului.
Noi trebuie s„ fim foarte precau˛i, pentru c„ dac„ exist„ for˛e politice care Óncearc„ s„ nesocoteasc„ Constitu˛ia, atunci te po˛i a∫tepta la orice.
Œn consecin˛„, apreciem c„ aceast„ formulare, prin folosirea sintagmei îindiferent de motiv“, acoper„ mult mai bine acest domeniu ∫i, ca urmare, v„ rug„m, doamnelor ∫i domnilor senatori, s„ vota˛i acest amendament formulat de noi.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.