Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 decembrie 2004
other
Gheorghe Buzatu
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Domnule pre∫edinte,
Œn momentul de fa˛„, Ónv„˛„m‚ntul superior rom‚nesc este reprezentat, dac„ nu m„ Ón∫el, de 56 de universit„˛i de stat, toate acreditate, la care se adaug„, p‚n„ la circa 130, cele din Ónv„˛„m‚ntul particular.
S-ar putea spune: prea mult sau prea pu˛in? Nu. C‚nd este vorba de ∫tiin˛„, c‚nd este vorba de Ónv„˛„m‚nt, c‚nd este vorba de universitate, nimic nu este prea mult.
Am spus adeseori, eu ∫i colegii mei, cu prilejul discut„rii altor proiecte de lege, c„ legea cutare sau legea cutare reprezint„ pentru noi un moment deosebit, un moment istoric, un pas foarte important, dar eu cred c„ toate sunt sub aceste proiecte de lege, care privesc constituirea, fondarea unor universit„˛i. Este vorba de ∫tiin˛a neamului. Este vorba de a p„trunde tainele cele mai profunde ale lumii materiale ∫i imateriale. Este vorba de a ne cunoa∫te, de a domina Ón continuare, de a ne domina pe noi ∫i de a domina lumea. Iac„t„, numai a∫a, Ón treac„t, c‚teva argumente care recomand„ aceste proiecte de lege.
Pe de alt„ parte, cu acest prilej, a∫ vrea s„ m„ refer ∫i la urm„torul fapt. Aten˛ie ∫i la genera˛iile str„lucite de absolven˛i care vor p„r„si aceste universit„˛i! Ce facem cu ei? Avem matematicieni extraordinari. Œn Statele Unite, dinainte de 1989, erau 100 de matematicieni str„luci˛i, pleca˛i din Rom‚nia, de regul„, de la Bucure∫ti, Cluj ∫i Ia∫i.
Avem informaticieni pe care nu trebuie s„-i recomand eu, se recomand„ singuri. Avem litera˛i, avem istorici, care, de acum, au Ómp‚nzit marile centre culturale ale lumii.
Ce facem cu ei acolo este foarte bine, dar pentru noi, pentru na˛ia noastr„, ce va fi? Aceast„ fug„ a creierelor trebuie s„ ne preocupe deopotriv„. Cred c„ trebuie legi ∫i Ón acest domeniu. S-a creat o universitate, s„ ne g‚ndim ∫i la ce va fi cu absolven˛ii ∫i, deopotriv„, nu mai pu˛in, cu cadrele didactice, pentru c„, dac„ au condi˛ii deosebite, vor crea, pe m„sur„, ∫i talente care vor duce numele Rom‚niei mai departe.
Deci, revenind, grupul nostru parlamentar este de acord cu toate aceste proiecte de lege. Felicit„m pe ini˛iatori, dar insist„m ca Ón viitor, Ón legislatura urm„toare, s„ se preocupe mai stra∫nic, mai Óndeaproape ∫i de soarta absolven˛ilor no∫tri.
V„ mul˛umesc.
14 MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 164/8.XII.2004
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.