Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 aprilie 2004
procedural · respins
Gheorghe Buzatu
Aprobarea programului de lucru ∫i a ordinii de zi
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Domnule pre∫edinte,
Œn speran˛a c„ nu o s„ v„ re˛in prea mult aten˛ia, totu∫i, este cazul s„ vorbesc despre o problem„ pe care toat„ lumea o cunoa∫te, o simte, dar o trateaz„ cu indiferen˛„ ∫i, iat„ — este cazul acestei ini˛iative, pe care, Ómpreun„ cu domnul senator Ionel Alexandru, am avut-o Ón urm„ cu un an de zile —, lucrurile treneaz„. Œn mod concret, ini˛iativa a pornit Ón iunie ∫i abia acum, dup„ aproape 11 luni, ajunge s„ fie dezb„tut„ Ón plenul Senatului.
Vreau s„ spun c„ surprinderea noastr„, a celor doi ini˛iatori, a fost cu at‚t mai mare, cu c‚t proiectul nostru nu a fost primit prea bine nici la Comisia pentru Ónv„˛„m‚nt ∫i ∫tiin˛„ din cadrul Senatului. Am avut impresia, acum mi-am f„urit convingerea, c„ se petrece ceva nefiresc. Este vorba de o comisie a Senatului Rom‚niei, care nu poate deveni, totu∫i, Ón ultim„ instan˛„, o anex„ a ministerului.
Eu Ón˛eleg... colaborare, colaborare, dar totul p‚n„ la un punct. To˛i avem o situa˛ie pe plan profesional, chiar dac„ este Ón Ónv„˛„m‚nt, dar nimeni nu este senator pe via˛„, ca s„ se g‚ndeasc„ c„, dup„ ce pleac„ de aici, trebuie s„-∫i asigure postul din Ónv„˛„m‚nt, av‚nd Ón vedere c„, ici-colo, trebuie s„ facem o mic„ sau mai mare concesie. Nu. Legea este lege, parlamentarul are dreptul de ini˛iativ„ ∫i poate schimba, cum este acest proiect al nostru, care intr„ Ón categoria legilor organice, avizat favorabil de Consiliul Legislativ, poate schimba orice dispozi˛ie, orice program, orice plan pe care l-a stabilit onor Ministerul Educa˛iei ∫i Cercet„rii.
Am fost Óntreba˛i, chestiona˛i: îDar de ce cutare, dar cum pute˛i s„...?“
Da, se poate schimba. Altfel, care este rostul nostru aici? Dac„ nu avem nici un rost, s„ ni se spun„ ∫i plec„m acas„.
Nu are rost s„ intru Ón alte detalii. Locul istoriei Ón Ónv„˛„m‚nt, Ón Europa... Ni s-au cerut materiale... Nu am colaborat foarte bine nici cu reprezentan˛ii ministerului, pentru c„, Ón fond, documenta˛ia precis„, Óntreag„, ne-a fost adus„ Ón ziua Ón care s-a hot„r‚t Ón comisie respingerea proiectului nostru. Am avut 5 sau 6 îÓnf„˛i∫„ri“ la comisie...
Ca atare, sunt silit s„ ajung la raportul care s-a Óntocmit, care este negativ. Nu m„ Óntristeaz„, pentru c„, trebuie s„ fim con∫tien˛i, se respinge actuala ini˛iativ„ a noastr„, dar m‚ine v„ vom prezenta o nou„ ini˛iativ„,
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 57/30.IV.2004 care, de data aceasta, n-o s„ mai insiste pentru Óncurajarea studierii istoriei, ci va insista pentru schimbarea unor articole din Legea Ónv„˛„m‚ntului nr. 84/1995. Deci o lu„m pe alt„ cale, pentru c„ este posibil acest lucru.
Œn ce prive∫te raportul, care este semnat ∫i de un istoric — Ómi pare r„u, este colegul nostru de grup, domnul Gheorghe Bunduc —, da˛i-mi voie s„ spun c„ punctul meu de vedere este negativ Ón raport cu documentul. Orice afirma˛ie din raport nu poate fi luat„ Ón considerare. îPlanurile-cadru din Ónv„˛„m‚nt se aprob„ de c„tre minister…“ etc. ∫i mai nu ∫tiu ce... Asta ne trimite la ceea ce spuneam ini˛ial. O ini˛iativ„ pornit„ de la un parlamentar poate s„ schimbe toate aceste biete planuri, care dureaz„, poate, de prea mult timp.