Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 iunie 2005
Dezbatere proiect de lege · respins
Verginia Vedina∫
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Ea este adresat„ domnului ministru al educa˛iei ∫i cercet„rii, domnul Mircea Miclea, ∫i vizeaz„ faptul c„ din informa˛iile transmise prin pres„, Ón anul ∫colar 2005 — 2006 vor avea loc modific„ri consistente Ón programa de Ónv„˛„m‚nt, modific„ri care vor viza sub˛ierea la propriu a manualelor ∫colare, reducerea num„rului de discipline, sc„derea volumului de cuno∫tin˛e ∫i informa˛ii, nu vor mai exista teme acas„ ∫i altele asemenea.
Vreau s„ precizez c„ Rom‚nia a fost Óntotdeauna cunoscut„ Ón lume printr-un nivel extraordinar al Ónv„˛„m‚ntului.
Aristotel spunea c„ îeduca˛ia este una dintre problemele cele mai importante Ón stat“. Œn ceea ce ne prive∫te, din informa˛iile pe care le-am cules, Ón˛elegem c„ suntem departe de a satisface o asemenea valoare pe care Ónv„˛„m‚ntul o are Ón fiecare stat, de aceea, v„ rug„m, domnule ministru, s„ ne r„spunde˛i la urm„toarele Óntreb„ri:
1. Œn ce vor consta principalele modific„ri care se vor introduce Ón anul ∫colar urm„tor Ón domeniul Ónv„˛„m‚ntului?
2. Ce izvoare de drept comunitar au impus aceste modific„ri?
3. Œn ce m„sur„ considera˛i c„ este ˛ara noastr„ preg„tit„ ca s„ le implementeze?
4. Care vor fi consecin˛ele imediate ∫i de durat„ asupra calit„˛ii Ónv„˛„m‚ntului rom‚nesc? V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.