Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 decembrie 2005
other · respins
Gheorghe Funar
Continuarea dezbaterii ∫i adoptarea proiectului Legii privind procedura insolven˛ei
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
f n s„-i mul˛umesc domnului senator Antonie Iorgovan, apreciat, cred c„ f„r„ a gre∫i, specialistul num„rul unu Ón drept Ón domeniul administra˛iei publice.
Dar, vizavi de opiniile exprimate de Domnia sa la punctele 8 ∫i 10, permite˛i-mi s„ v„ supun aten˛iei ∫i un alt punct de vedere, respectiv, Ón cazul consiliilor jude˛ene, hot„r‚rile consiliilor jude˛ene sunt semnate de c„tre pre∫edintele consiliului jude˛ean, care nu este ales uninominal ca primarul. Œn cazul primarului este firesc s„ semneze el hot„r‚rile consiliului, dac„ un consilier jude˛ean, ajuns pre∫edinte al consiliului jude˛ean, poate mai mult dec‚t primarul, dup„ ce a fost ales pe list„.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 210/28.XII.2005 Iar Ón ceea ce prive∫te propunerea de la punctul 10, din p„cate este necesar„, domnule profesor, domnule senator Antonie Iorgovan, ∫i am pornit Ón acest amendament de la un exemplu concret. Am Ónt‚lnit ∫i altele, dar Ómi este cunoscut cel de acas„, de la Cluj-Napoca, unde, sub conducerea actualului primar, care este profesor de drept, consiliul local a adoptat hot„r‚ri contrare hot„r‚rilor irevocabile ale instan˛elor judec„tore∫ti. Mai precis, instan˛a de judecat„ a stabilit Ón cazul dosarului cutare c„ consiliul local este bun de plata sumei. Consiliul local s-a adunat ∫i a hot„r‚t c„ este bun de plat„ primarul, ∫i nu consiliul local.
Deci, pentru a nu se mai ajunge Ón asemenea situa˛ii, este un proces aiurea la instan˛„, dar exist„ riscuri ca s„ se molipseasc„ al˛i primari din partea P.D.-ului ∫i s„ procedeze la fel. Deci este necesar s„ nu d„m de lucru instan˛ei.
M„ opresc aici, domnule pre∫edinte. Cred c„ solu˛ia propus„ de c„tre domnul senator Antonie Iorgovan este Ón˛eleapt„ ∫i, dac„ agreeaz„ ∫i ceilal˛i colegi, colegii senatori, s„ se adune la Comisia pentru administra˛ie public„, organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului toate propunerile ∫i urm„toarele puncte ∫i s„ g„sim, Ómpreun„ cu Guvernul, o solu˛ie. M„ bucur c„ unele dintre propunerile noastre, dintre amendamentele noastre sunt agreate ∫i dorim s„ se reg„seasc„ Ón viitoarea lege a administra˛iei publice locale.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.