Monitorul Oficial·Partea II·19 septembrie 2003
Informare · informare
Adrian Moisoiu
Informare privind Ónscrierea deputatului Ion Mogo∫ Ón Partidul Democrat
Discurs
Mul˛umesc domnule pre∫edinte. îCine a tr„dat o dat„, va tr„da ∫i a doua dat„!“
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 108/19.IX.2003 Detesta˛i Ón cele mai dese cazuri, aprecia˛i doar din c‚nd Ón c‚nd, politicienii sunt cei care se implic„ cel mai activ Ón construirea unei noi societ„˛i.
Œn marea lor majoritate, ei provin din elita intelectual„ a ˛„rii (doctori Ón ∫tiin˛e, profesori universitari, poe˛i, scriitori, ingineri, economi∫ti, medici, personalit„˛i importante ale ∫tiin˛ei ∫i culturii rom‚ne∫ti, etc) care au avut curajul s„ se implice direct Ón activitatea unor partide politice, s„ Ó∫i asume r„spunderea, responsabilit„˛ile, dar ∫i dezavantajele unei cariere politice.
Paradoxal, din cauza implic„rii lor nemijlocite Ón politic„, elita intelectual„ din r‚ndul c„reia au provenit Ói reneag„, iar mijloacele de informare Ón mas„ Ói vor ataca din toate pozi˛iile. Ca reprezentant al Puterii, Ói va fi comentat„ incompeten˛a, faptul c„ a ocupat un post pe seama a fel de fel de rela˛ii Ón detrimentul cine ∫tie cui, ba poate pe seama lui vor Óncepe s„ circule fel de fel de anecdote, iar dac„ va face parte din Opozi˛ie, atunci s„-l fereasc„ Dumnezeu de caracterul celor f„r„ de caracter.
Trebuie s„ recunosc Óns„ c„ exist„ parlamentari care nu merit„ respectul nim„nui ∫i mai degrab„ dispre˛ul tuturor.
La acest aspect doresc s„ m„ refer Ón interven˛ia mea. Œntr-o conferin˛„ de pres„ organizat„ vineri, 5 septembrie a.c., la T‚rgu Mure∫, deputatul Eugen Nicol„escu, purt„tor de cuv‚nt al P.N.L., a f„cut referiri la modul Ón care au fost votate modific„rile la Constitu˛ie at‚t Ón Camera Deputa˛ilor, c‚t ∫i Ón Senat. ™i pentru c„ ceea ce d„ bine la Bucure∫ti, nu este apreciat la fel la T‚rgu Mure∫, unde problema introducerii limbilor minorit„˛ilor Ón justi˛ie completeaz„ Ón mod dureros pe cea a folosirii nestingherite a acestora Ón administra˛ie (elocvente fiind anun˛urile din cotidianul local îCuv‚ntul liber“ unde se spune c„ la îMetro“ T‚rgu Mure∫ se angajeaz„ numai cei care cunosc Ón afar„ de limbile rom‚n„ ∫i englez„ ∫i limba maghiar„, rom‚nii fiind astfel exclu∫i de la a putea ocupa un loc de munc„ Ón propria lor ˛ar„), Eugen Nicol„escu a ar„tat c„ Ón timp ce deputa˛ii P.N.L. au votat Ómpotriva modific„rii acesteia, senatorii aceluia∫i partid s-au ab˛inut!
P„i o mai mare ∫i gogonat„ minciun„ nici nu se putea spune: fiindc„ Ón dup„-amiaza zilei de 27 iunie a.c. c‚nd s-au votat Ón Camera Deputa˛ilor modific„rile la Constitu˛ie, domnul deputat, fost pre∫edinte al P.N.L., Valeriu Stoica, a ˛inut o alocu˛iune Ón care a prosl„vit forma nou„ a Constitu˛iei ∫i ca atare Óntreg Grupul parlamentar P.N.L. a votat Óntr-un entuziasm demn pentru o cauz„ mai bun„. C‚t prive∫te despre votul de la Senat, toate mijloacele de informare ar„tau Ón data de 2 septembrie, c„ din 104 senatori, 103 au votat îpentru“ ∫i numai senatorul P.S.D. George Pruteanu a votat îÓmpotriv„“ ! Ce s„ mai Ón˛eleag„ Ón acest caz s„racul rom‚n ardelean? Œn˛eleg sentimentul vinov„˛iei, care îmistuie con∫tiin˛a onest„ ∫i curat„“ a domnului deputat, neputin˛a care Ól Óncearc„ Ón fa˛a electoratului mure∫ean prin faptul c„ nu poate s„-∫i respecte mandatul ob˛inut cu at‚ta greutate de la cele c‚teva mii de votan˛i care au avut Óncredere Ón d‚nsul ∫i Ón Partidul Na˛ional Liberal, dar s„ min˛i cu senin„tate, Ón acest fel, echivaleaz„ cu o josnicie f„r„ pereche. Ea aminte∫te de