Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 octombrie 2003
Dezbatere proiect de lege · respins
Dumitru Petru Pop
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Interpelarea este adresat„ domnului prim-ministru Adrian N„stase ∫i face parte din acel serial îUnde sunt banii, domnilor guvernan˛i“?
Domnule prim-ministru,
Rom‚nia, stat Ón curs de dezvoltare, promova o politic„ de creditare a unor state, Ónainte de decembrie 1989, iar Ón cadrul acelor politici comerciale se ajunsese ca ˛ara noastr„ s„ aib„ crean˛e considerabile.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 121/9.X.2003 Av‚nd Ón vedere c„ ∫i sub administrarea dumneavoastr„ societatea rom‚neasc„ se confrunt„ cu o acut„ criz„ financiar„, v„ rog s„ m„ informa˛i ce crean˛e avea Rom‚nia la data de 31 decembrie 1989, cuantumul acestora, repartizat pe ˛„rile debitoare, stadiul recuper„rii lor Ón cifre absolute, de la ce state mai avem de recuperat crean˛e din perioada respectiv„ ∫i Ón ce sum„?
De asemenea, v„ rog s„-mi comunica˛i dac„ Rom‚nia a creditat ∫i dup„ 1989, prin activit„˛i comerciale, unele state, care sunt acestea ∫i ce sum„ avem de Óncasat? V„ rog respectuos, solicit r„spuns scris ∫i oral. V„ mul˛umesc.
Av‚nd Ón vedere cele prezentate mai sus, v„ rog, domnule ministru, s„ preciza˛i ce m„suri a˛i Óntreprins pentru Ómbun„t„˛irea serviciilor acordate de serviciile de eviden˛„ a popula˛iei ∫i pa∫apoarte, ˛in‚nd seama de dinamica fenomenului?
Care este strategia ministerului pe care Ól conduce˛i pentru completarea ∫i modernizarea dot„rilor acestor servicii, cu referiri pentru jude˛ul Gala˛i?
Care este termenul pe care Ól considera˛i normal pentru eliberarea unui pa∫aport ∫i care este Ón prezent starea de fapt Ón Rom‚nia?
Solicit r„spunsul scris ∫i electronic.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.