Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 februarie 2007
other · respins
Otilian Neagoe
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Interpelarea este adresat„ domnului C„lin Popescu T„riceanu, prim-ministrul Guvernului.
Bra∫ovul se afl„ Óntr-o situa˛ie de colaps economic ∫i social. Societ„˛ile comerciale îTractorul“, îRulmentul“ ∫i îNitramonia“ — S.A. ∫i unit„˛ile economice din industria de ap„rare, care sunt Ón portofoliul A.V.A.S., Ónt‚mpin„ mari dificult„˛i Ón func˛ionarea tehnico-economic„ ∫i Ón procesul de privatizare.
Se preconizeaz„ reduceri de personal, lichidarea unora dintre aceste societ„˛i, iar continuarea sau demararea procedurilor de privatizare nu sunt precizate foarte clar.
Zona Bra∫ovului a fost afectat„, Ón ultimii 17 ani, de un amplu proces de restructurare, care a condus la reducerea num„rului de angaja˛i, de la circa 300 de mii Ón 1990 la 145 de mii Ón 2007. Peste 4 mii de societ„˛i mici ∫i mijlocii se afl„, Ón acest an, Ón pragul falimentului. Costul vie˛ii la Bra∫ov este unul dintre cele mai ridicate din Rom‚nia.
Av‚nd Ón vedere situa˛ia dramatic„ Ón care se afl„ Bra∫ovul, v„ rug„m, domnule prim-ministru C„lin Popescu T„riceanu, s„ ne preciza˛i care sunt ac˛iunile pe care le va Óntreprinde, Ón regim de urgen˛„, Guvernul Rom‚niei pentru a opri dezastrul ∫i a determina relansarea economic„ ∫i social„ a jude˛ului Bra∫ov.
Solicit r„spuns scris ∫i oral.
Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.