Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 martie 2007
other · respins
Aurel Gabriel Simionescu
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Interpelarea este adresat„ domnului Eugen Nicol„escu, ministrul s„n„t„˛ii.
Œn ultima perioad„, un num„r tot mai mare de persoane care sufer„ de diverse boli, Ón mod deosebit de diferite forme de paralizie, solicit„ sprijin pentru a pleca Ón China, unde li s-ar putea ameliora sau chiar rezolva problema medical„ respectiv„.
Demersul, Óns„, are dou„ etape: prima etap„ este una Ón care are loc consultarea respectiv„, iar a doua, dac„ este cazul, interven˛ia propriu-zis„.
Apreciez, domnule ministru, ca fiind util„ realizarea unui parteneriat care s„ asigure consultarea pacien˛ilor respectivi Ón Rom‚nia de c„tre medici speciali∫ti chinezi, ceea ce ar permite ca sus˛inerea efortului financiar, indiferent din ce parte ar veni, s„ fie sensibil u∫urat.
V„ Óntreb, domnule ministru, dac„ a˛i luat Ón analiz„ aspectele semnalate ∫i, dac„ da, care este pozi˛ia dumneavoastr„ ∫i a ministerului pe care-l conduce˛i.
Œntrebarea este adresat„ domnului Sebastian Vl„descu, ministrul finan˛elor.
V„ rug„m s„ ne comunica˛i care este totalul veniturilor rezultate la bugetul de stat din colectarea taxelor ∫i impozitelor la nivel na˛ional, de fiecare jude˛ Ón parte, precum ∫i veniturile realizate la nivel local, din care: venituri proprii ale unit„˛ilor administrativ-teritoriale Ón perioada 1 ianuarie—31 decembrie 2006?
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.