Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 septembrie 2003
procedural · adoptat
Nicolae P„tru
Aprobarea ordinii de zi ∫i programului de lucru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Interpelarea mea este adresat„ domnului ministru Ioan Rus, Ministerul Administra˛iei ∫i Internelor, ∫i doamnei secretar de stat Rovana Plumb, Autoritatea Na˛ional„ pentru Protec˛ia Consumatorilor.
Œn municipiul R‚mnicu-V‚lcea, puterile instalate dup„ 1990 recurg la o vestit„ ∫mecherie rom‚neasc„, impasibile la greut„˛ile cumplite cu care se confrunt„ popula˛ia s„r„cit„ de at‚tea programe de guvernare, mai ales social-democrate, ∫i, Ónc„lc‚nd legea, au g„sit cu cale s„ Ónfiin˛eze dou„ societ„˛i: una care transport„ apa de la lacul de acumulare, pentru care a fixat un pre˛, ∫i alt„ societate care face distribu˛ia acesteia, furnizat„ la un pre˛ aberant, greu de suportat de popula˛ie ∫i f„r„ justificare economic„.
Œntruc‚t consider c„ modul de func˛ionare ∫i organizare a acestei regii de interes local este departe de ceea ce ar trebui s„ fie, v„ rog, Ón calitatea pe care o ave˛i, s„ dispune˛i efectuarea unor controale pentru a verifica care este criteriul dup„ care acestea func˛ioneaz„ cu costuri at‚t de mari, prilej cu care consider c„ ar fi oportun s„ verifica˛i legalitatea stabilirii pre˛urilor apei potabile furnizate consumatorilor casnici ∫i industriali, modul cheltuirii banilor, programul de investi˛ii ∫i modernizare, nivelul salariilor etc.
De asemenea, v„ rog s„-mi comunica˛i ce m„suri ave˛i Ón vedere s„ Óntreprinde˛i Ón cel mai scurt timp pentru ca lichidul vital vie˛ii s„ nu mai fie furnizat la un pre˛ at‚t de mare locuitorilor din R‚mnicu-V‚lcea, municipiu care nu se afl„ Óntr-un de∫ert, fiind Óntr-o zon„ subcarpatic„ prin care curg dou„ r‚uri, Oltul ∫i Ol„ne∫ti. Solicit r„spuns scris ∫i oral. V„ mul˛umesc.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 111/25.IX.2003
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.