Monitorul Oficial·Partea II·14 februarie 2005
other · respins
Valentin Adrian Iliescu
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Interpelarea mea este adresat„ domnului Gabriel Zb‚rcea, noul pre∫edinte al Agen˛iei de Valorificare a Activelor Statului. Fac precizarea c„, Ón calitate de deputat Ón Circumscrip˛ia electoral„ nr. 42 Bucure∫ti, Ón cursul s„pt„m‚nii trecute m-am Ónt‚lnit cu un grup de salaria˛i ai S.C. FAUR, care mi-au prezentat situa˛ia privatiz„rii acestei societ„˛i Ón urm„ cu mai bine de un an ca pe un mare tun dat de fosta guvernare, fiind pe cale s„ se transforme acum Óntr-o bomb„ social„. ™i o s„-mi permite˛i, foarte pe scurt, s„ prezint doar c‚teva dintre argumentele formulate de ace∫ti salaria˛i.
Œn primul r‚nd, d‚n∫ii contest„ modul Ón care s-a format acel consor˛iu fictiv, pentru a fi Óndeplinit„ una dintre condi˛iile din caietul de sarcini al privatiz„rii, respectiv ca cifra de afaceri a cump„r„torului s„ fie de cel pu˛in 120 milioane de dolari. S-a f„cut acest
consor˛iu numai fictiv, format din firma BEGA Timi∫oara, firma fra˛ilor Cristescu, LAMINATE — S.A. Bucure∫ti, RELCO — S.A. ∫i ASTRA ROM¬N√ Ploie∫ti.
Œn al doilea r‚nd, privatizarea, spun d‚n∫ii, s-a f„cut Ón condi˛ii extrem de dubioase, prin negocierea direct„ cu un ofertant unic, care a prezentat date ∫i documente neconforme cu realitatea.
Œn al treilea r‚nd, pre˛ul cu care s-a f„cut v‚nzarea, de numai 3,5 milioane de euro, ∫i aceasta Ón condi˛iile Ón care numai baza sportiv„ a acestei societ„˛i comerciale dep„∫e∫te cu mult acest pre˛.
Œn al patrulea r‚nd, noul proprietar nu este interesat deloc s„-∫i onoreze angajamentele din contractul pentru investi˛ii, modernizare ∫i Ónfiin˛are de noi locuri de munc„ —, 10.000 locuri de munc„ s-a angajat s„ Ónfiin˛eze —, ci numai de t„ierea utilajelor ∫i vinderea lor la fier vechi. Œn nici un caz nu poate fi vorba de mai bine pentru aceast„ societate. Repet, oamenii prev„d c„ Societatea Comercial„ FAUR va ajunge un fel de ARO C‚mpulung, ∫i din acest motiv solicit domnului ministru, pre∫edinte al A.V.A.S., s„ exprime un punct de vedere oficial fa˛„ de aceast„ privatizare.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.