Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2004
procedural · respins
Gheorghe Flutur
Aprobarea programului de lucru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Interpelarea mea se adreseaz„ domnului Ioan Rus, ministrul administra˛iei ∫i internelor.
E o interpelare punctual„ de∫i cazuri de aceast„ spe˛„ sunt foarte multe Ón Rom‚nia.
Printr-un memoriu adresat de doamna Amz„rescu Elena Aurelia din Bucure∫ti, mi s-a adus la cuno∫tin˛„ faptul c„ din cauza unor interese de grup patronate de Prim„ria comunei Rociu, jude˛ul Arge∫, nu se dore∫te retrocedarea terenului aflat Ón proprietatea mamei acesteia, Amz„rescu Maria, p‚n„ la data de 4 martie 1949, data la care acesta a fost confiscat de vechiul regim comunist.
Mo∫tenitorii de drept ai terenului, aflat pe amplasamentul vechii mo∫ii Teianca din comuna Rociu, au solicitat Ón mai multe r‚nduri acordarea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole ∫i forestiere de˛inute anterior, dar f„r„ nici un rezultat. Ba mai mult, f„r„ nici un fel de motiva˛ie, Comisia local„ a Prim„riei Rociu ∫i cea a jude˛ului Arge∫, constituite pentru aplicarea Legii nr. 1/2000, au decis ca suprafa˛a de teren, Ón limit„ de 50 ha s„ nu fie retrocedat„ Ón natur„ pe motivul c„ nu mai exist„ teren fizic.
Lu‚nd Ón considerare faptul c„, potrivit legii, comisia local„ trebuia s„ fac„ Ónainte de toate dovada legal„ a imposibilit„˛ii retroced„rii pe vechiul amplasament a propriet„˛ii funciare de˛inute p‚n„ la momentul confisc„rii, pentru ca apoi s„ procedeze la stabilirea formei de desp„gubiri a acesteia, v„ rog, domnule ministru, s„-mi comunica˛i cine este la aceast„ dat„ Ón posesia terenurilor aflate pe amplasamentul vechii mo∫ii Teianca din comuna Rociu. De asemenea, destina˛ia ∫i data dob‚ndirii acestor terenuri, precum ∫i modul de repunere Ón drepturi pentru mo∫tenitorii legali ai acestor propriet„˛i.
Solicit r„spunsul Ón scris. V„ mul˛umesc.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 46/14.IV.2004
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.