Monitorul Oficial·Partea II·19 iunie 2003
other · adoptat
Costache Mircea
Discurs
## Mul ˛ umesc, domnule pre∫edinte.
M„ a∫teptam s„ primesc r„spunsuri ∫i de la Ministerul Afacerilor Externe ∫i de la celelalte ministere interpelate, dar dac„ de data aceasta se afl„ prezent numai Ministerul Educa ˛ iei ∫i Cercet„rii, am s„ fac referire numai la interpelarea Ón cauz„.
Œn re ˛ eaua institu ˛ iilor de Ónv„ ˛ „m‚nt a fost acreditat ∫i Colegiul Universitar de Institutori Buz„u, specializarea îinstitutor limba englez„“, cu durata de 3 ani, curs de zi, de pe l‚ng„ Universitatea Bucure∫ti.
Cei Ónscri∫i la aceast„ form„ de Ónv„ ˛ „m‚nt au semnat un contract cu Universitatea Bucure∫ti, cu respectarea prevederilor Legii Ónv„ ˛ „m‚ntului. Cu toate acestea, dup„ absolvire, concuren ˛ ii au aflat c„, printr-o decizie a ministerului, li se interzice posibilitatea ocup„rii unor catedre prin concurs. Atunci, ne Óntreb„m, pentru ce au mai fost ∫colariza ˛ i ∫i de ce nu se respect„ contractul semnat cu universitatea?
Prin urmare, suntem Óntreba ˛ i ∫i Óntreb„m la r‚ndul nostru unde au acces ace∫ti absolven ˛ i, dac„ la concurs nu? Ce ∫i unde pot profesa disciplinele pentru care s-au preg„tit?
Noi am anexat ∫i un memoriu al absolven ˛ ilor promo ˛ iei 2002 ∫i, bineÓn ˛ eles, un model de diplom„, pe care scrie mare ∫i frumos: îROM¬NIA — Ministerul Educa ˛ iei ∫i Cercet„rii, Diplom„ de absolvire“ (cu toate datele personale ale absolventului, iar jos cu men ˛ iunea: îTitularului acestei diplome i se acord„ toate drepturile legale“.
A∫tept„m s„ ne spune ˛ i, domnule ministru, care sunt drepturile legale ale acestor absolven ˛ i.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.