Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 septembrie 2003
other
Mircea Nedelcu
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œmi permit s„ sus˛in acest amendament, s„ solicit Senatului aprobarea sa. Nu am urm„rit nicidecum Óngr„direa libert„˛ii religioase a cet„˛enilor, sub nici o form„, dar am considerat c„ este mai precis„ exprimarea formulat„ Ón amendament, pentru a evita accesul ∫i, eventual, legiferarea unor culte nerecunoscute, conform legilor Uniunii Europene, mai ales c„, Ón ultima vreme, am asistat cu to˛ii la proliferarea multor unit„˛i de Ónv„˛„m‚nt neautorizate. ™i, ca s„ dau un exemplu, cu riscul de a m„ abate de la subiect, a∫ dori doar s„ v„ ar„t, referitor la cultul Martorii lui Jehova care este nerecunoscut dec‚t printr-un ordin al ministrului culturii, nici ordonan˛„, nici lege trecut„ prin Senat, ci un ordin al ministrului culturii, autorizat din mai 2003.
A∫ vrea s„ Óntreb: acesta va putea beneficia de o ∫coal„ sau nu? Prin aceasta, supun aten˛iei dumneavoastr„ ∫i cer votarea acestui amendament.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.