Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 aprilie 2005
procedural · respins
Mihai Constantin ™eitan
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Mul˛umesc domnului senator pentru Óntreb„ri.
Vreau s„ Óncep cu cea de-a doua Óntrebare, dac„-mi permite˛i, pentru c„ este vorba ∫i de o doamn„.
A∫ vrea s„ spun c„, Ón conformitate cu Programul de guvernare ∫i nu numai, cu programul legislativ pentru anul acesta, prin Ordonan˛a Guvernului nr. 4/2005, care este Ón finalizare, pentru a deveni lege, Ón Camera Deputa˛ilor ∫i a fost adoptat„ de Senat, s-a stabilit c„ Ón acest an, 2005, circa 4.200.000 pensionari care au ie∫it la pensie Ónainte de 1 aprilie 2001, deci c‚nd a intrat legea nou„ Ón vigoare, vor fi supu∫i procedurii de recalculare a pensiei.
Vreau s„ precizez de la Ónceput c„ nu este vorba de o majorare a pensiei, ci de o rea∫ezare a pensiilor stabilite Ónaintea Legii nr. 19/2001 pe acela∫i criteriu de calcul cum a fost ∫i pensia stabilit„ dup„ 2001, adic„ se ia Ón considera˛ie contribu˛ia fiec„rei persoane pe toat„ durata de activitate a vie˛ii.
Ca urmare, prin aceast„ ordonan˛„, Ón prima etap„, s-a stabilit ca Ón martie s„ intre Ón recalculare — ∫i acest lucru a fost finalizat — ∫i s„ se ∫i pun„ Ón plat„ pensiile pentru persoanele care au ie∫it la pensie p‚n„ Ón 1980. Este vorba de cei mai b„tr‚ni, s„ zicem, dintre pensionari.
Œn aceast„ categorie — a∫a cum a˛i solicitat — datele sunt urm„toarele: au fost recalculate 206.480 pensii, dintre acestea 39,71% s-au majorat, iar 60,29% nu s-au majorat, nefiind o cre∫tere rezultat„ din calcul, dar li s-a p„strat pensia existent„. Vreau s„ spun c„ pentru cei 206.000, Ón medie, pensia a crescut cu 10,2%, iar pentru cei care au avut de c‚∫tigat, adic„ cei 39,71%, cre∫terea a fost de circa 30%. Œn ceea ce prive∫te limitele, 12,54% dintre cei care au beneficiat de cre∫tere au avut cre∫teri p‚n„ la 100.000 lei, 40%, Óntre 100.000 ∫i 500.000 lei, 29,61%, Óntre 500.000 ∫i 1.000.000 ∫i 17,5%, peste 1.000.000. ™i, ca s„ dau ∫i limitele minim ∫i maxim, a∫a cum a˛i solicitat, minimul a fost Ón jur de 50.000 — este un calcul matematic ∫i rezult„ o cre∫tere de genul acesta —, iar maximul a fost de 5.400.000. M„ refer la categoria celor care au intrat Ón recalculare.
Pot s„ mai spun c„ etapa a doua a Ónceput. Este vorba de 1.200.000 dosare care intr„ Ón calcul pentru persoanele care au ie∫it la pensie Óntre 1980 ∫i 1990. Dintre ele, deja 300.000 dosare, aproape 30%, sunt deja recalculate, urm‚nd ca p‚n„ Ón iunie s„ reu∫im s„ le termin„m pe toate.
V„ mul˛umesc pentru aceast„ Óntrebare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.