Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 septembrie 2006
procedural · respins
Viorel ™tefan
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œn leg„tur„ cu amendamentele admise, am mai multe observa˛ii Ón leg„tur„ cu modific„rile pe care cele dou„ comisii le-au operat, raport‚ndu-ne la propunerea ini˛iatorului.
Prima observa˛ie se refer„ la pozi˛ia 1 din anex„, respectiv art. 10 alin. 2, unde, urmare a amendamentului domnului senator ™tefan Pete, s-a eliminat din textul ini˛iatorului cuv‚ntul înominal„“. Deci este vorba de
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 124/8.IX.2006 valoarea capitalului social, care nu poate fi altfel dec‚t una nominal„.
Sigur, ∫i textul rezultat ca urmare a admiterii amendamentului ar putea s„ fie func˛ional, dar cred c„ prea pu˛in„ lume care va opera cu acest text de lege Ón˛elege care este diferen˛a Óntre valoarea nominal„, valoarea de pia˛„, valoarea real„ ∫i a∫a mai departe. ™i de aceea cred c„ textul legii trebuie s„ fie f„r„ echivoc ∫i trebuie s„ facem trimitere la o valoare nominal„ a capitalului social, pentru c„ de fiecare dat„ valoarea capitalului social se ob˛ine Ónmul˛ind num„rul de ac˛iuni cu valoarea nominal„ a ac˛iunilor, ∫i nu cu alt„ valoare a ac˛iunilor.
De aceea, v„ propun s„ fi˛i de acord s„ p„str„m textul ini˛iatorului.
- V„ mul˛umesc.
- ™i mai am observa˛ii la aceast„ anex„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.