Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 aprilie 2005
other · respins
Liviu Doru Bindea
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œntrebarea mea se adreseaz„ domnului prim-ministru C„lin Constantin Anton Popescu-T„riceanu.
Domnule prim-ministru, din dezbaterile care au avut loc la Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, Ón leg„tur„ cu proiectul de Lege privind acordarea unor desp„gubiri Ón sum„ de 30 de milioane de euro, cu titlu de desp„gubiri, prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, pentru fostul rege al Rom‚niei, Mihai I, a rezultat c„ Guvernul Rom‚niei, Ón perioada 1996—2000, 2001—2004, a purtat negocieri cu reprezentan˛ii ex-regelui Mihai I.
A∫ dori s„ ∫tiu, domnule prim-ministru, cine au fost negociatorii din partea Guvernelor Rom‚niei, ce mandate au avut la negocieri, ce protocoale scrise sau orale au Óncheiat cu ex-regele Mihai I sau cu persoanele mandatate de acesta.
De asemenea, a∫ dori s„ ∫tiu dac„, din cele 30 de milioane de euro, pentru care s-a f„cut Ón˛elegere s„ fie achitate Ón trei rate anuale, pentru anul 2005 s-a achitat rata, Ón conformitate cu Ón˛elegerile.
Aceasta este Óntrebarea.
A∫tept r„spuns scris ∫i oral din partea domnului prim-ministru C„lin Constantin Anton Popescu-T„riceanu.
V„ mul˛umesc.
Senator Liviu Doru Bindea, Circumscrip˛ia electoral„ Maramure∫, Partidul Popular Rom‚nia Mare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.