Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 septembrie 2005
procedural · respins
Doru Ioan T„r„cil„
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Nu doresc s„ vorbesc Ón numele grupului parlamentar, ci doresc s„ vorbesc Ón nume propriu.
Œn primul r‚nd, Ón ultimii 15 ani, nu am lipsit niciodat„ de la dezbaterile din Parlament ∫i consider o jignire adresat„ celor care, pe parcursul cel pu˛in al ultimelor dou„ zile, au fost prezen˛i la dezbateri afirma˛iile f„cute de colegul senator Berceanu, la general, Ón acest moment, determinat de faptul c„ anumi˛i colegi lipsesc din sal„.
A doua chestiune care este jignitoare.
Domnule pre∫edinte, potrivit Constitu˛iei Rom‚niei, legile se adopt„ sau se resping de c„tre Senat ∫i Camera Deputa˛ilor. Nu cred c„ exist„ legi importante, legi mai pu˛in importante. Exist„ proiecte de lege care vin de la Guvern, care sunt importante, ∫i propuneri legislative care vin de la parlamentari ∫i care trebuie tratate Ón sensul de a fi trimise la co∫ul de gunoi al dezbaterilor din Parlament.
Sigur c„ legile care vizeaz„ integrarea european„ sunt legi cerute de Guvern ca s„ fie dezb„tute cu prioritate ∫i, de regul„, Ón procedur„ de urgen˛„. Pentru toate legile Óns„ Constitu˛ia nef„c‚nd nici o diferen˛„, dec‚t Ón ceea ce prive∫te durata dezbaterilor, pentru c„ cele care vizeaz„ aprobarea ordonan˛elor de urgen˛„ sau sunt cerute Ón procedur„ de urgen˛„ Senatul este obligat s„ le dezbat„ ∫i s„ le adopte Óntr-o anumit„ perioad„ de timp.
Eu cred c„ toate legile, av‚nd Ón vedere mandatul pe care Ól avem noi, senatorii, deci inclusiv propunerile legislative pe care noi le formul„m sunt la fel de importante, av‚nd Ón vedere procesul legislativ.
Fiind la sf‚r∫it de s„pt„m‚n„, eu mi-a∫ fi dorit — spun sincer — o apreciere din partea colegilor din Grupul parlamentar îDreptate ∫i Adev„r“ P.N.L.-P.D. sau, cel pu˛in, din partea majorit„˛ii, apreciere care s„ reflecte cele dou„ zile de dezbateri.
Ieri s-au adoptat 40 de legi. Pot fi catalogate aceste legi ∫i aceste voturi date, Ón principal, de majoritatea din Parlament, ca legi care nu erau necesare procesului de
reform„ din Rom‚nia? Atunci, prima Óntrebare pe care ∫i-o pune orice om, care ar auzi interven˛ia domnului Berceanu, ar fi: De ce le-a˛i votat, stima˛i colegi din majoritate? De ce nu le-a˛i respins?
Deci, dac„ sunt legi, dac„ sunt necesare — ∫i eu cred c„ sunt, c„ de aceea am votat favorabil pentru marea majoritate a legilor, pe parcursul celor dou„ zile —, ele sunt importante pentru procesul de reform„ din Rom‚nia.
A doua chestiune.
Am avut Ónscrise Ón ordinea de zi un num„r mare de legi. Ieri am adoptat aproape 40. Dou„ puncte cred c„ au fost administrative. Ast„zi am discutat 9 legi la fel de importante, pentru c„ reprezint„ domenii care nu sunt reglementate, ∫i r„m‚n nedezb„tute un num„r de aproape 20 de legi.
Este adev„rat c„ Ón aceast„ s„pt„m‚n„, mar˛i, nu am avut dec‚t c‚teva ore, dar Ónclin s„ cred c„, a∫a cum am lucrat noi Ón Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, acolo unde am dat rapoarte pentru noi proiecte de lege, a∫a au f„cut ∫i colegii din celelalte comisii, motiv pentru care eu apreciez c„ func˛ia noastr„, aceea de a legifera, este tratat„ cu seriozitate de colegi Ón comisii ∫i Ón plen ∫i c„ dorin˛ele unora, care vizeaz„ chestiuni care nu ˛in de procesul legislativ, trebuie sanc˛ionate.