Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 noiembrie 2005
other · respins
Liviu Doru Bindea
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Obiectul de reglementare este cota cu care se poate Óndatora unitatea administrativ-teritorial„. S-a constatat c„ aceast„ cot„, care Ón prezent este de 20% din totalul veniturilor prev„zute la art. 5 lit. a), nu asigur„ posibilitatea de a dob‚ndi resurse unit„˛ilor administrativteritoriale prin care s„ realizeze investi˛iile ∫i obliga˛iile pe care le au fa˛„ de cet„˛eni. De aceea, ini˛ial am propus ridicarea acestui procent la 30%. Œn cadrul discu˛iilor comisiei s-a statuat de c„tre reprezentan˛ii Guvernului c„ este acceptabil„ cota de 25%. Noi, ini˛iatorii, accept„m acest amendament. Suntem de acord cu cota de 25% ∫i, Ón consecin˛„, v„ rug„m, doamnelor ∫i domnilor senatori, s„ vota˛i proiectul a∫a cum a fost adoptat de c„tre comisie, prin raport, deci cu amendamentele respective, unul dintre ele privind chiar rea∫ezarea cotei la nivelul de 25%.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.