Monitorul Oficial·Partea II·22 decembrie 2003
final vote batch · respins
Petre Naidin
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Pozi˛ia 116, amendament respins. Cerusem ca perioada fiscal„ trimestrial„ care se aplic„ prin derogare pentru persoanele impozabile s„ se aplice ∫i pentru Óntreprinderile mici ∫i mijlocii.
S-a g„sit explica˛ia de respingere, Directiva a VI-a, pe care Ón activitatea mea parlamentar„ am cunoscut-o destul de bine Ómpreun„ cu domnul vicepre∫edinte Grigora∫. Œn 1999, am Óncercat s„ introducem no˛iunea ca TVA-ul s„ se pl„teasc„ nu la facturare, ci la Óncasare, ∫i, tot a∫a, ini˛iativa a fost respins„.
™i mai am o experien˛„ trist„. Legea nr. 134 privind regimul parcurilor industriale, adic„ Legea nr. 134 din 2000, la care ini˛iatorii, eu ∫i colegul Antal István, la invita˛ia Comisiei economice a Parlamentului Ungar, am v„zut parcurile de la Tatabanya ∫i Gyor ∫i am preluat legisla˛ia. Aceast„ lege, n-au trecut trei luni de zile, a Óncercat Guvernul Is„rescu s„ o abroge, n-a reu∫it, n-a mai fost timp, a f„cut-o urm„torul guvern.
™i, totu∫i, aceasta este calea?
P‚n„ la 31 decembrie 2006, cu to˛ii am convenit c„ mai putem s„ introducem facilit„˛i fiscale sau vamale, lucru pe care l-a introdus ∫i Comisia de dialog social, care a studiat Codul fiscal, partea patronal„ ∫i partea guvernamental„, o cere ∫i Asocia˛ia oamenilor de afaceri, o cere ∫i Patronatul societ„˛ilor din construc˛ii, ∫i, evident, ca reac˛ie politic„, o cere ∫i Partidul Umanist din Rom‚nia, al c„rui membru sunt.
E o problem„ de reflec˛ie, dac„ putem s„ cre„m p‚n„ Ón 31 decembrie 2006 o economie func˛ional„ care s„ se bazeze pe export ∫i s„ reziste unei concuren˛e care va fi acerb„.
S„ reflect„m cu to˛ii la amendamentul pe care eu l-am depus.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.