Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 aprilie 2007
procedural · respins
C„t„lin Doic„
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Proiectul de act normativ are Ón vedere urm„toarele: punerea de acord cu prevederile Legii contabilit„˛ii nr. 82/1991, republicat„, precum ∫i asigurarea coeren˛ei cu celelalte modific„ri care au fost avute Ón vedere la modificarea Legii contabilit„˛ii; introducerea prevederii referitoare la activitatea de Ónfiin˛are ∫i reorganizare a Óntreprinderilor, activitate care Ón ˛„rile Uniunii Europene intr„ Ón preocup„rile exper˛ilor contabili.
De asemenea, introduce unele prevederi privind accesul f„r„ restric˛ii al expertului contabil la toate serviciile profesionale, cu obliga˛ia ca atunci c‚nd serviciile sunt reglementate distinct, acestea s„ respecte legisla˛ia Ón domeniu.
Av‚nd Ón vedere c„ acest proiect de act normativ este considerat ca fiind lege organic„ ∫i c„ are nevoie de un num„r Ónsemnat de voturi, a∫ men˛iona faptul c„ Ón cadrul comisiilor discu˛iile au fost foarte serioase, to˛i reprezentan˛ii partidelor Ón comisii au avut amendamente care au fost admise de c„tre Guvern, drept pentru care v-am ruga s„ fi˛i de acord cu proiectul de act normativ, cu toate amendamentele admise, a∫a cum reiese ∫i din raportul comisiei.
Mul˛umesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.