Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 septembrie 2005
other · respins
Ion Moraru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Spuneam la sus˛inerea trecut„ c„ Parlamentul, a∫a cum a fost introdus Ón textul actualului regulament, este organul reprezentativ suprem al poporului. Œn aceste condi˛ii, Ón opinia noastr„, trebuie s„ existe posibilitatea ca poporul, prin ale∫ii s„i, Ón mod organizat, s„ poat„ exprima opinii. Noi consider„m c„ tribuna Senatului este un astfel de loc, Ón care se pot exprima opinii.
Ne-ar fi ∫i foarte greu s„ Ón˛elegem care ar fi argumentele contra, pentru c„ noi pornim de la ideea c„ declara˛iile politice f„cute Ón mod liber reprezint„, Ón fapt, o caracteristic„ de baz„ a democra˛iei, ∫i atunci nu ne Ónchipuim c„ exist„ cineva care s„ fie Ómpotriva unor astfel de caracteristici esen˛iale ale democra˛iei. Altfel, este evident c„ se pune o Óntrebare foarte clar„: dac„ principiile democra˛iei nu, dac„ Constitu˛ia nu, atunci ce?
Œn aceste condi˛ii, sus˛inem acest amendament ∫i v„ rug„m, doamnelor ∫i domnilor colegi, s„ vota˛i pentru includerea sa Ón textul actualului regulament. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.