Monitorul Oficial·Partea II·8 aprilie 2004
Dezbatere proiect de lege · retras
Dumitru Chiri˛„
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Stima˛i colegi,
Œn perioada 5—6 aprilie 2004, la Bruxelles va avea loc Comitetul parlamentar mixt Uniunea European„— Rom‚nia, cadrul institu˛ionalizat al dialogului interparlamentar, Ón care se va analiza stadiul negocierilor pentru aderarea Rom‚niei la Uniunea European„ ∫i se vor propune solu˛ii ∫i m„suri pentru respectarea calendarului asumat Ón comun, astfel Ónc‚t Rom‚nia s„ devin„ membru al Uniunii Europene Ón 2007.
Printre problemele care vor face obiectul dezbaterilor la aceast„ reuniune se num„r„ ∫i perspectivele financiare
ale Uniunii Europene pentru perioada 2007—2013 ∫i impactul asupra Rom‚niei.
Cuprinderea Rom‚niei Ón bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2007—2013 pune Ón eviden˛„ hot„r‚rea institu˛iilor europene de a finaliza negocierile pentru aderare la termenul convenit, ∫i anume octombrie 2004. Pachetul financiar pentru Rom‚nia pentru perioada 2007—2009, propus de comisie, face parte integrant„ din cadrul financiar pentru perioada 2007 — 2013.
Apreciem propunerea de pachet financiar pentru Rom‚nia ca fiind echilibrat„ ∫i realist„, Ón acord cu principiile ∫i metodologia care au constituit punctul de plecare Ón negocierile cu celelalte 10 state Ón curs de aderare, conform angajamentului politic asumat de statele membre, de a nu introduce prevederi discriminatorii.
Consider c„ adoptarea pachetului financiar de c„tre statele membre ale Uniunii Europene a∫a cum a fost propus de c„tre Comisia European„ constituie o evolu˛ie pozitiv„ Ón ce prive∫te procesul de negociere Ón general ∫i negocierea capitolului financiar, Ón particular, favoriz‚nd respectarea calendarului asumat politic la Consiliul European de la Bruxelles din decembrie 2003.
f n‚nd cont de deciziile la nivelul institu˛iei europene, avem Ón fa˛„ obiectivul adapt„rii Óntregii construc˛ii bugetare din Rom‚nia la coordonatele noului cadru financiar al Uniunii Europene, lu‚nd Ón considerare faptul c„ primul an de la aplicarea acestuia, 2007, coincide cu data fixat„ drept obiectiv al ader„rii Rom‚niei la Uniunea European„.
Acest fapt implic„ urm„toarele dimensiuni: racordarea strategiilor ∫i politicilor macroeconomice din Rom‚nia la evolu˛iile ∫i priorit„˛ile stabilite pe plan comunitar, adaptarea politicii bugetare la orient„rile, priorit„˛ile ∫i structura cadrului financiar, respectiv a bugetelor anuale ale Uniunii Europene, consolidarea institu˛iilor Ón procesul de absorb˛ie a fondurilor comunitare, Ónt„rirea capacit„˛ii administrative de gestionare a fondurilor de preaderare, ∫i preg„tirea pentru fondurile structurale ∫i de coeziune reprezint„ una dintre cele nou„ priorit„˛i majore identificate Ón documentul îPriorit„˛i pentru preg„tirea ader„rii Rom‚niei la Uniunea European„ Ón perioada decembrie 2003—decembrie 2004“, elaborat de Guvernul Adrian N„stase ca r„spuns la Raportul de ˛ar„ pentru anul 2003.
Documentul prezint„ m„suri care vor fi adoptate astfel Ónc‚t, la data ader„rii, Rom‚nia s„ dispun„ de institu˛ii deplin func˛ionale pentru absorb˛ia fondurilor comunitare ∫i s„ aib„ capacitatea de a elabora proiecte viabile ∫i eligibile pentru toate componentele pachetului financiar: dezvoltare rural„, ac˛iuni structurale, politici interne.