Monitorul Oficial·Partea II·1 iunie 2007
Informare · adoptat tacit
Damian Florea
Informare privind afilierea domnilor Constantin Amarie ∫i Dumitru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Stima˛i colegi,
N-a∫ fi vrut s„ intervin, pentru c„ nu sunt de specialitate, dar s-a vorbit aici de c„tre speciali∫ti, chiar
de domnul ministru al s„n„t„˛ii ∫i chiar fostul ministru, colegii care fac parte din comisie, doctori, medici, ∫i-au expus p„rerea Ón leg„tur„ cu aceast„ problem„.
Totu∫i, domnul ministru a f„cut aici o afirma˛ie Ón leg„tur„ cu cei care nu sunt de acord cu punctul de vedere al dumnealui ∫i al Guvernului: a spus c„ cei care vorbim de aici Ómpotriva acestei ini˛iative, a acestei ordonan˛e de urgen˛„ facem trafic de influen˛„ de la tribuna Parlamentului, avem conflicte de interese. L-a∫ ruga pe dumnealui s„ Óncerce s„ departajeze aceste cuvinte ∫i s„ nu ni le adreseze nou„, care suntem Ómpotriv„ sau avem, cum a spus tot dumnealui, puncte de vedere diferite.
Pentru c„ a∫ vrea s„ mai sesizez c„ dac„, Óntr-adev„r, era o problem„ ∫i poate este, a∫ vrea s„ sesizez graba oarecum suspect„ cu care s-a derulat acest proiect de lege, de fapt cu care a trecut aceast„ ordonan˛„. Deci s„ nu uit„m c„ nu avea niciun aviz de la celelalte comisii sesizate, c‚nd data trecut„, mar˛ea trecut„ sau c‚nd am avut vot final ea era deja trecut„ pentru votul final.
Deci nu m„ bag Ón probleme de specialitate, numai sesizez graba! ™i, totu∫i m„ g‚ndesc de ce cineva acuz„ pe cei care sunt Ómpotriva acestei ordonan˛e de trafic de influen˛„.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte, pentru c„ mi-a˛i acordat cuv‚ntul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.