Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 iunie 2007
procedural · adoptat
Pete ™tefan
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Mul˛umesc. Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Doar o singur„ precizare, totu∫i, a∫ vrea s„ aduc Ón favoarea acestei ini˛iative legislative. ™ti˛i foarte bine c„
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 80/7.VI.2007 nu este singura ini˛iativ„ sau singura lege care reglementeaz„ problemele legate de stimularea financiar„ a personalului care gestioneaz„ fonduri comunitare, dar ordonan˛a care a ap„rut, Ordonan˛a Guvernului nr. 67/2006, a ap„rut Ón mod special privind ni∫te fonduri nerambursabile care sunt destinate agriculturii. Deci Ón celelalte legi ∫i ordonan˛e nu se reglementeaz„ aceast„ situa˛ie, iar, aici, la punctul 3 din pozi˛ia Guvernului, ∫i aceasta a∫ vrea s„ accentuez, la acest punct unde se spune c„ îs-ar crea o discriminare Óntre direc˛iile propuse a primi salarii majorate cu 75% ∫i celelalte direc˛ii din Ministerul Economiei ∫i Finan˛elor“, se spune c„ exist„, deja, o astfel de situa˛ie ∫i ar fi o discriminare mai departe. Este tocmai invers.
Dac„ nu reglement„m aceast„ situa˛ie, Ón mod special vizavi de fondurile destinate agriculturii, atunci discriminarea este ∫i mai mare sau devine ∫i mai mare.
Deci eu am vrut s„ accentuez acest lucru, c„ prin aceasta chiar c„ se reduce aceast„ discriminare Óntre compartimente ∫i nu este posibil ca agen˛iile de pl„˛i ∫i Agen˛ia SAPARD s„ primeasc„ aceste sume, m„ refer la personalul angajat, iar ministerele, ∫i aici m„ refer ∫i la anumite direc˛ii din Ministerul Economiei ∫i Finan˛elor, ∫i, inclusiv, la Ministerul Agriculturi ∫i Dezvolt„rii Rurale, care sunt prima verig„ Ón gestionarea acestor fonduri, s„ nu primeasc„.
Noi sus˛inem aceast„ ini˛iativ„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.