Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 iunie 2006
Dezbatere proiect de lege · retras
Marius Marinescu
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Stima˛i colegi,
Pa∫aportul diplomatic se elibereaz„ persoanelor care reprezint„ Rom‚nia Ón interes na˛ional, pa∫aportul diplomatic Ó˛i d„ anumite imunit„˛i.
V„z‚nd Constitu˛ia Ón care scrie c„ to˛i rom‚nii trebuie s„ se bucure de un tratament egal de ∫anse, f„r„ privilegii, av‚nd Ón vedere ∫i exemplul din statele Uniunii Europene, dar ∫i faptul c„ noi, cu to˛ii, am votat cu ceva timp Ón urm„ ca familiile noastre, ale parlamentarilor, s„ nu se mai bucure de aceste privilegii, de pa∫apoarte diplomatice, este un lucru salutar.
Conform principiului aplic„rii legii Ón timp, din momentul Ón care a fost publicat Statutul parlamentarilor, familiile parlamentarilor nu mai au dreptul la pa∫apoarte diplomatice.
Prin urmare, pe reciprocitate, ∫i av‚nd Ón vedere ∫i ceea ce am spus mai Ónainte, consider c„ ∫i familiile celorlal˛i demnitari nu trebuie s„ mai aib„ acest privilegiu, este vorba de magistra˛i, este vorba de secretari de stat, subsecretari de stat ∫i nu numai.
Vreau s„ v„ spun c„ la ora actual„ sunt peste 1.500 de pa∫apoarte diplomatice emise pentru familiile demnitarilor ∫i, cum am mai spus, nu este normal, trebuie s„ avem un tratament egal pentru to˛i, mai ales c„ familiile demnitarilor nu reprezint„ interesul na˛ional, se bucur„ de ni∫te imunit„˛i nejustificate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.