Gabriela Cre˛u

Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.

V„ voi vorbi ast„zi despre îResponsabilitate ∫i politica stru˛ului“.

Criza ostaticilor a produs c‚teva reac˛ii, a dus la c‚teva con∫tientiz„ri. Slabe reac˛ii, de foarte scurt„ durat„ con∫tientiz„ri, doar at‚t c‚t presa a considerat c„ ∫tirea e de prim„ pagin„. Apoi, nimic. Nici m„car nu s-a formulat explicit de ce o ˛ar„, oricare ar fi ea, este at‚t de interesat„ de rezolvarea unor asemenea situa˛ii. Cu u∫or cinism, unii zic realism, se poate spune c„ zilnic mor mii de oameni, iar vie˛ile altora sunt Ón pericol ∫i ar trebui salvate. ™i au dreptate. Dar nu asta este problema.

## Stima˛i colegi,

Nu doar pentru c„ sunt vii trebuie s„ fie salva˛i ostaticii, ci pentru c„ noi suntem responsabili ∫i am putea fi vinova˛i. Ori de c‚te ori o revendicare politic„ este rela˛ionabil„ cu un asemenea eveniment, clasa politic„ trebuie s„-∫i pun„ problema responsabilit„˛ii sale. Noi am con∫tientizat c„ Legislativul ar trebui s„ dezbat„ ∫i s„-∫i asume direc˛iile politicii noastre externe, a∫a cum vor rezulta ele din dezbateri. ™i at‚t. Pentru c„ nu s-a luat nici o alt„ hot„r‚re. Dar vinova˛i putem deveni Ón orice clip„.

Nu am g„sit cuv‚ntul pentru a descrie sentimentul pe care l-am tr„it, ca majoritatea rom‚nilor, la declara˛ia pre∫edintelui Traian B„sescu care ∫i-a transformat istorica ∫uvi˛„ Ón jertf„, afirm‚nd c„ sper„ s„ poarte noroc celor captivi Ón Irak. Era abuz, o formulare nefericit„, o sc„pare lipsit„ de considera˛ie pentru cei care stau cu sufletele la gur„, rug‚ndu-se pentru via˛a celor apropia˛i lor? Nu. Nu

era vorba de asta, dragi colegi. Era obi∫nuita, sacra ∫i atotsalvatoarea b„∫c„lie. Dac„ ceva din lumina s„rb„torilor, Ónc„ prezent„ Ón sufletele noastre, nu m-ar fi Ómpiedicat, mar˛ea trecut„, v-a∫ fi propus s„ trecem la Ónceputul lunii mai Ón calendar o nou„ s„rb„toare. O trist„ s„rb„toare, ziua Ón care b„∫c„lia a devenit politic„ de stat.

Ast„zi, mi-am mai nuan˛at atitudinea, pentru c„ cel care se ap„r„ cu b„∫c„lia a fost totdeauna o form„ de ap„rare, ∫tie c„ are o responsabilitate. ™i acest lucru e lucru mare.

Ieri a fost 9 mai. Nu s-a mai s„rb„torit Ón prima zi, din p„cate, Ziua Europei. Reamintesc c„ la 9 mai 1950 — ieri se f„ceau 55 de ani — Robert Schuman a f„cut, inspirat de Jean Monnet, istorica sa propunere Germaniei: îS„ preg„tim pacea viitoare leg‚ndu-ne prin interese comune“. C„ci nimic, se spune, înu leag„ mai mult dec‚t interesele.“

Ieri, 9 mai 2005, s-a s„rb„torit, dup„ mul˛i ani, Ón primul r‚nd, Ónt‚i, deci, victoria Ón r„zboi, nu instaurarea p„cii. Personajele principale erau al˛ii, al˛i ∫efi de stat: Vladimir Putin, George Bush ∫i oarece for˛„ militar„, ∫i o Europ„ secund„. Nu s-a mai c‚ntat Ón primul r‚nd îOda bucuriei“, ci alt imn. ™i s-a amintit faptul c„ exist„ du∫mani, Ón primul r‚nd, un mare du∫man: terorismul.

Se repet„ cu Ónver∫unare de ma∫in„ stricat„, de c‚˛iva ani buni, c„ du∫manul cel mai mare al omenirii este terorismul. Dar care e noutatea? Istoria umanit„˛ii este o istorie a terorii. Teroarea a fost din totdeauna un mijloc de a st„p‚ni, de a supune, de a Ónvinge. ™i bombardamentele germane, ∫i cele aliate, ∫i Hiroshima ∫i Nagasaki, ∫i deport„rile nu sunt dec‚t forme de administrare ∫i exercitare a terorii. Ce este nou Ón faptul c„ unii folosesc teroarea? C„ci o noutate trebuie s„ fie la mijloc.