Valentin Adrian Iliescu

Mulþumesc, domnule preºedinte.

Am dorit sã fac aceastã declaraþie politicã de la tribuna Parlamentului României astãzi, 8 octombrie 2002, pentru cã, fãrã a fi o zi deosebitã, aceastã zi confirmã, încã o datã, revenirea la normalitate.

Astãzi, în ºedinþa de Guvern, Cabinetul Adrian Nãstase va adopta proiectele legilor bugetului de stat ºi bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2003. O decizie politicã care confirmã, dacã mai era nevoie, cã o datã cu instalarea administraþiei Partidului Social Democrat lucrurile se aºazã pe fãgaºul normal, legea se respectã, iar promisiunile fãcute în campania electoralã se onoreazã de cãtre cei aflaþi la putere. Cu toate acestea, fãrã ruºine ºi fãrã decenþã, cei care ºi-au asumat destinele guvernãrii acestei þãri în perioada 1996-2000, fãrã a încerca cel mai mic efort de a analiza ºi compara rezultatele catastrofale ale celei mai negre perioade din istoria postdecembristã a României cu ceea ce se întâmplã astãzi, au trecut la un atac deºãnþat, demagogic ºi lipsit de substanþã asupra a tot ceea ce întreprinde actuala putere. Profitând de iminenta dezbatere a bugetului de stat pe anul 2003 ºi în spiritul adevãrului, se cuvine a aminti opozanþilor noºtri ºi, bineînþeles, opiniei publice câteva consecinþe ale dezastrului pe care l-au provocat în perioada 1996-2000.

Produsul intern brut a cunoscut o reducere dramaticã cu 15%, România fiind singura þarã din Europa Centralã ºi de Est care a înregistrat regres economic timp de trei ani consecutiv (1997-1999);

Producþia a cunoscut o scãdere substanþialã în toate sectoarele economice creatoare de valoare adãugatã: industria, cu 24%, agricultura, cu 8%, transporturile, cu 12%, activitatea portuarã, cu 22%:

Politica de falimentare a economiei ºi lichidarea multor întreprinderi fãrã fundament economic a generat creºterea ratei ºomajului de la 6,3% în 1996 la 11% în 2000;

Fenomenul inflaþionist s-a inflamat foarte puternic ºi s-a menþinut la cote foarte înalte: 151% (în 1997), 40% (în 1998), 55% (în 1999) ºi 45% (în 2000);

Puterea de cumpãrare a salariilor s-a diminuat cu 25%, iar a pensiilor, cu 35%, concomitent cu adâncirea polarizãrii sociale, concretizate în atingerea unei rate fãrã precedent a sãrãciei, de 43% în 2000, faþã de 19,9% în 1996;

Moneda naþionalã s-a depreciat într-un ritm aberant în 4 ani (de 6,7 ori mai mare era cursul de schimb în 2000 faþã de 1996);

Credibilitatea exernã a României, evidenþiatã prin scãderea gravã a riscului de þarã, s-a prãbuºit catastrofal;

Fiscalitatea a crescut exagerat, acest lucru generând, în intervalul 1996-2000, falimentarea a nu mai puþin de 300.000 de întreprinderi mici ºi mijlocii.

Pentru orice om de bunã-credinþã, astãzi, sub guvernarea Partidului Social Democrat, lucrurile au cãpãtat o orientare pozitivã.

Pentru al doilea an consecutiv, dupã mai bine de un deceniu de dureroasã anormalitate, Guvernul României definitiveazã, la termenul stabilit de Legea finanþelor publice, proiectul de buget ºi îl trimite pentru dezbatere ºi aprobare Parlamentului României, dupã ce, anterior, fãcuse obiectul unor discuþii ºi negocieri cu partenerii sociali, sindicatele ºi patronatele, cu organismele financiare internaþionale, ºi fusese prezentat tuturor grupurilor politice parlamentare.