Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 decembrie 2002
other · respins
Adrian Moisoiu
Discurs
## Mulþumesc, domnule preºedinte.
Am douã interpelãri. Prima o adresez domnului primministru Adrian Nãstase.
Cu ocazia vizitei fãcute la Budapesta la 1 Decembrie 2002 domnul prim-ministru a promis comunitãþii române care trãieºte în Ungaria cã va interveni pentru ca aceasta sã fie reprezentatã în Parlamentul Ungariei.
Pentru a nu interpreta drept populistã o asemenea declaraþie, dat fiind cã aceasta presupune o modificare a Constituþiei Ungariei, îl rog pe domnul prim-ministru sã materializeze modul în care va încerca sã ducã la îndeplinire aceastã promisiune.
A doua se adreseazã domnului ministru al tineretului ºi sportului Georgiu Gingãraº.
Deºi Federaþia Românã de ªah, sub conducerea ”nababuluiÒ Alexandru Criºan, a dat asigurãri asupra unui suflu nou ce-l va introduce în miºcarea ºahistã, atât la olimpiada de ºah, cât mai ales la campionatele mondiale de ºah pentru juniori rezultatele au fost modeste.
Personal apreciez aceasta prin faptul cã nu au fost atrase fondurile promise în sfera sportului minþii.
La sfârºit de an 2002 îl rog pe domnul ministru sã aprecieze în faþa Camerei Deputaþilor rezultatele obþinute de aceastã federaþie ºi dacã nu cumva se impun mãsuri radicale în conducerea ei.
2. La ºahul prin corespondenþã românii au obþinut în decursul timpului rezultate remarcabile. În anii 1991Ñ 1992 a fiinþat autonom o federaþie românã de ºah prin corespondenþã.
Date fiind memoriile prezentate la Ministerul Tineretului ºi Sportului de jucãtorii de ºah prin corespondenþã, de a se reînfiinþa aceastã federaþie ºi afilierea acesteia la Federaþia Internaþionalã de ªah prin Corespondenþã, rog sã se exprime punctul de vedere al Ministerului Tineretului ºi Sportului.
Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.