Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 iunie 2000
Dezbatere proiect de lege · respins
R‡duly R—bert K‡lm‡n
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte.
Aº avea o singurã observaþie de fãcut, chiar dacã aceasta, aparent, nu se leagã propriu-zis de punctele care sunt înºiruite pe ordinea de zi, dar se leagã de procedura parlamentarã.
Aºa cum îºi amintesc colegii noºtri, acum douã luni, circa douã luni, Camera noastrã a adoptat proiectul Legii privind regimul parcurilor industriale. Între timp, a fost dezbãtut ºi în Senat, ºi acum ne aflãm în stadiul de mediere ºi aº dori sã intervin ºi sã insist de la acest microfon ca, dat fiind faptul cã Senatul deja ºi-a desemnat membrii în aceastã comisie de mediere ºi noi, Camera Deputaþilor, sã facem acelaºi lucru, ca sã încercãm sã votãm textele mediate care au fost supuse medierii încã în acestã sesiune parlamentarã.
În opinia noastrã, acest proiect de lege care este iniþiativa nu numai a colegilor din arcul guvernamental, ci
ºi a colegilor din opoziþie, de exemplu domnul deputat Naidin, din partea Partidului Democraþiei Sociale din România, deci este un interes comun ca sã trecem cât mai repede.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.