Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 noiembrie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Emil Boc
Discurs
## Mulþumesc, domnule preºedinte.
Aº vrea sã susþin amendamentul colegului meu, pe urmãtorul considerent: actuala prevedere din lege ºi, în general, prevederile din legile care vizeazã înfiinþarea de noi comune sunt, practic, niºte maºini de produs primari pentru partidul de guvernãmânt. ªi o spun cu toatã responsabilitatea. De ce? Prefectul este acela care are la dispoziþie ºi care este reprezentantul Guvernului, fiind reprezentantul Guvernului este reprezentantul partidului de guvernãmânt care guverneazã în comuna unde urmeazã a fi organizate alegerile, el, practic, pune mâna, prin amploarea funcþiei pe care o are, pe cei mai bine plasaþi candidaþi pe care-i numeºte temporar primar ºi viceprimar. Sunt preºedintele unei organizaþii de Cluj ºi am pãþit exact aceeaºi situaþie. Am fost coautor al unui proiect de lege pentru înfiinþarea unei comune, am fãcut în urma dezbaterilor de acolo proiectul de lege cu organizaþia P.D. din comuna Negreni. În momentul când s-a pus, însã, în discuþie numirea primarului, practic, prefectul mi-a luat preºedintele de organizaþie ºi l-a pus primar interimar ºi acum candideazã din partea partidului de guvernãmânt.
Deci, este o modalitate persuasivã de manipulare, prin care, practic, repet, fabricãm pe bandã rulantã primari, în mod artificial, pentru partidul de guvernãmânt. Echitabil este, ºi cred cã am putea sã privim în acest sens problema, sã nu dãm acest avantaj extraordinar partidului care se aflã la putere temporar, pentru cã puterea, prin excelenþã, este temporarã; numai unii cred cã le aparþine pentru eternitate.
La fel cum la începutul ºedinþelor Parlamentului, înainte de a alege preºedintele, se numeºte pentru comitetul interimar deputatul sau senatorul cel mai în vârstã, însoþit de deputatul sau senatorul cel mai tânãr, sau cei mai tineri ºi cei mai în vârstã. De ce nu ºi în acest caz, sã nu venim în contradicþie cu ce spunea colegul Bara, cã vom interzice cuiva dreptul de a candida, sã conducã temporar comuna cel mai în vârstã alãturi de cel mai tânãr reprezentant al comunitãþii, desemnat de adunarea generalã a locuitorilor din comuna respectivã. Este o chestie echilibratã, echidistantã ºi ei vor asigura gestionarea alegerilor ºi nu vor da acest avantaj, repet, primordial. ªi vã rog sã urmãriþi rezultatele de la alegerile parþiale care au avut loc pânã acum. În 99% din cazuri au câºtigat acei reprezentanþi pentru cã au fost, repet, unºi, de fapt, ca primar ºi ºtiþi bine cã inspectoratul de culturã civicã la sate, când deja uns primar sau birãu, cum se zice la noi în Ardeal, primar trebuie sã rãmâi ºi mergi în virtutea inerþiei.
Deci, dacã dorim cu adevãrat sã respectãm principiile autonomiei locale, sã respectãm cetãþenii, sã dãm posibilitate unei competiþii libere, egale, trebuie sã modificãm aceste prevederi.
Vã rog sã faceþi, repet, o analizã pe toate comunele care s-au înfiinþat ºi pe alegerile locale care au avut loc. Veþi constata acest lucru: primarii numiþi de cãtre prefect au fost aceia care au câºtigat alegerile, ceea ce, repet, creeazã un dezavantaj major în competiþia electoralã.