Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2002
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Dumitru Codreanu
Discurs
## Mulþumesc, domnule preºedinte.
Ceea ce se afirma ºi adineauri, Guvernul se îngrijeºte întru totul de dezvoltarea agriculturii româneºti ºi îndeosebi a zootehniei româneºti, creând ºi unele facilitãþi de acordare a anumitor adãposturi (cele care mai sunt la ora actualã) unor persoane pânã în 30 de ani, aºa cum prevede legea. Deci începem ºi dorim sã creãm ferme zootehnice, dorim sã creãm anumite nuclee de creºtere a animalelor, dar nu dorim sã le ajutãm pe cele care sunt la ora actualã. Aceasta este una dintre probleme.
Cei de la Partidul România Mare, considerãm cã aceastã propunere legislativã este bine venitã, avându-se în vedere cã multe dintre aceste adãposturi sunt sechestrate de cãtre finanþele publice, Direcþia Muncii ºi aºa mai
departe ºi, neavând posibilitatea sau nefiind utilizate, ele duc la avansarea stadiului de degradare.
Dar aº solicita, domnule preºedinte, cu permisiunea dumneavoastrã, ca reprezentantul Ministerului Agriculturii sã ne informeze în scris despre acele ferme propuse pentru privatizare ºi care vor sã fie date acum, conform Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr. 168/2001, cele care nu mai existã pur ºi simplu pe faþa pãmântului ºi totuºi ele sunt în evidenþa A.D.S.-ului.
Vã dau un singur exemplu: la I.S.C.I.P. Bucecea, din judeþul Botoºani, nu mai existã o cãrãmidã. Iar el apare pentru privatizare ºi pentru aplicarea Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr. 168/2001 în evidenþele A.D.S.-ului.
Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.