Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 noiembrie 2001
other · respins
Emil Boc
Continuarea dezbaterilor asupra Legii bugetului de stat pe anul 2002 (art. 47 Ñ anexa nr. 3/29)
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte, dar în nici un caz nu mi-aº putea permite sã subestimez prin umila mea persoanã ponderea ºi locul instituþiei Avocatului Poporului. Este un amendament al Comisiei juridice, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri, ºi în calitate de membru aº dori sã susþin acest amendament, demontând, în primul rând, argumentaþia comisiei pentru respingerea amendamentului, comisie care spune cã propune respingerea amendamentului întrucât nu sunt fundamentate sumele solicitate ºi nu se indicã sursa de acoperire.
Cu aceastã ocazie aº vrea sã prezint o interpretare corectã, legalã a articolului 10 din Constituþie, articol care spune cã ”Iniþiativa legislativã care implicã modificarea prevederilor bugetului de stat trebuie sã aibã în mod obligatoriu indicarea sursei cu privire la finanþare.Ò În cazul Legii bugetului de stat nu suntem în prezenþa unei iniþiative legislative obiºnuite.
Bugetul de stat sau iniþiativa creãrii ºi prezentãrii bugetului de stat aparþine în exclusivitate Guvernului, ºi nu parlamentarilor.
Deci, în consecinþã, nu se poate cere autorului unui amendament sã indice sursa de finanþare, pentru cã singurul iniþiator este Guvernul, cu privire la bugetul de stat.
În consecinþã, acest argument, cã trebuie sã se indice în mod obligatoriu sursa de finanþare la Legea bugetului de stat, acest argument este fals ºi nu este în concordanþã cu prevederile Constituþiei. Doar Guvernul este acela care stãpâneºte mecanismul prin care poate indica sursa de finanþare, ºi nu un parlamentar sau un alt subiect care face un amendament.
În consecinþã, dacã voinþa politicã se deceleazã pentru o anumitã investiþie, Guvernul este dator sã gãseascã sursa de finanþare ºi nu, repet, ºi nu parlamentarul care face amendamentul respectiv.
Parlamentul, aici, este un factor politic care decide asupra oportunitãþii, Guvernul este factorul tehnic care iniþiazã bugetul de stat ºi trebuie sã rãspundã provocãrilor formulate de Parlament.
Deci în consecinþã nu rezistã acest argument.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.