Sergiu Nicolaescu

Mulþumesc, domnule preºedinte.

De fapt, era un cuvânt pe care l-am cerut de data trecutã ºi doream sã vã spun, stimaþi colegi, cã împreunã cu senatorul Szab— ºi încã doi colegi deputaþi Ñ Frunzãverde Sorin ºi Rãzvan Ionescu Ñ am fost în VietnamÉ în Afganistan.

Vreau sã vã spun câteva cuvinte asupra sentimentelor pe care le-am încercat acolo ºi apoi, dupã ce m-am întors în þarã.

## Stimaþi colegi,

Vreau sã spun cã, dupã peisajul care este absolut lunaticÉ dacã cineva Ñ ºi se pretinde cã aselenizarea care a fost în 1971 ar fi fost o filmare, pur ºi simplu Ñ atunci sigur a fost fãcutã acolo. Este un loc absolut lunatic. Zbori o orã deasupra munþilor, care nu au decât umbrã ºi luminã, stânca este acoperitã cu 10Ð30 cm de praf ºi nimic, nimic altceva. Din când în când, o urmã, urma unui râu, posibil de acum câteva mii de ani. Îmi aduc aminte cã un profesor de istorie, cândva, îmi spunea cã Ñ domnule vicepreºedinte Buzatu, ca eminent istoric, poate confirmaþi sau infirmaþi Ñ, spunea cã probabil dacii au plecat, cândva, cam din acele locuri. Nu ºtiu dacã este adevãrat, oricum, de dovedit nu poate sã dovedeascã nimeni. Cert este un lucru, aveau toate motivele sã plece.

Pe aeroportul de la Khandahar, care este în acelaºi timp ºi tabãrã, am aterizat ºi am intrat într-o lume extrem de ciudatã. Soldaþi americani sunt cam 2.000. Soldaþi români, vreo 500. Este o tabãrã în care se mãnâncã la aceleaºi mese, ofiþeri, soldaþi americani sau români se spalã în aceleaºi corturi, se doarme în corturi asemãnãtoare, toatã lumea are un regim egal. O tabãrã militarã nu o disciplinã aºa cum eram obiºnuit poate în copilãria mea, care era mai mult o disciplinã aparentã, de data aceasta cu o formã democratã absolut impresionantã Ñ soldaþi, ofiþeri, toatã lumea la fel, toþi mãnâncã la fel. Am constatat cã cele trei mese, cea de dimineaþa ºi seara, care se mãnâncã în corturi comune, care au aer condiþionat, la prânz existã pachete, nu este masa în corturi, este pachet care are 24 de meniuri, la alegere, cam 4.500 de calorii pe zi, numãrul de calorii necesare unui sportiv de performanþã.

Ca sã trec într-o altã notã a lucrurilor Ñ prin tabãrã nu se poate circula decât cu arma în mânã, indiferent cã e puºcã, sau revolver, sau pistol. Ceea ce este impresionant este starea moralã, psihicã a acestor oameni tineri, foarte tineri, comandanþii au 30Ñ32 ani, maiori, cel american, locotenent-colonel, care e ºi comandantul taberei, foarte, foarte tineri, am simþit în ochii lor acea luminã de optimism ºi de încredere.

Am zburat într-un avion militar Ñ Hercules 130 Ñ în condiþii îngrozitoare, adicã cu genunchii la gurã din cauza încãrcãturii, deci uniformele cu care trebuia sã le înlocuim pe cele ale trupei din Khandahar. Ai noºtri au plecat cu

acele uniforme de camuflaj verde-maro ºi le-am înlocuit cu cele galben-deºert. Vã asigur cã ºi cele verde-maro, dupã primele 10 minute petrecute afarã din cort, erau perfect camuflate. Praful era cel care completa ceea ce uniformele noastre nu aveau, camuflajul.