Eugen Marius Constantinescu

Mulþumesc, domnule preºedinte de ºedinþã. Doamnã ministru,

Doamnelor ºi domnilor senatori,

Ceea ce se întâmplã de mai bine de douã ore ºi jumãtate este un fapt care, cel puþin, mie personal, îmi trezeºte un deosebit interes. Dezbaterea aceasta îmi spune cã existã un foarte mare ºi foarte aplecat interes pentru învãþãmântul românesc.

În Senat, esenþa dezbaterii Ñ ºi sunt de acord, de data aceasta, cu cei care au spus-o înaintea mea Ñ este însã concurenþa dintre învãþãmântul de stat ºi învãþãmântul privat.

De unde porneºte preocuparea, care sunt mecanismele mai intime ale acestei preocupãri? S-a observat cã existã o plajã largã, pe care aº putea sã o numesc ofertã, o masã dispusã sã-ºi plãteascã învãþãmântul universitar. Aceastã ofertã ar putea sugera într-un alt plan

cã des clamata sãrãcire a peste 90% din populaþia þãrii nu mai este valabilã. O asemenea constatare este, însã, împotriva evidenþei pentru cã dacã vom cãuta sã vedem câþi copii de þãrani sau din alte categorii defavorizate, cum le numim astãzi cu un eufemism, intrã la facultate, cum ne place sã denumim învãþãmântul universitar, vom constata lucruri triste: la Bihor Ñ nici unul; la Cluj Ñ sub 1%; la Bucureºti Ñ nu se ºtie dacã existã; la Iaºi Ñ circa 2%. Mã opresc cu exemplele aici, deºi aº putea continua pânã la epuizarea listei universitãþilor pe care ni le-a adus aici doamna ministru ca sã-ºi susþinã argumentaþia. Sãrãcia este, deci, o realitate cruntã, neînscrisã în Constituþie, dar foarte realã.

În aceste condiþii ne aflãm în faþa unei dileme: încãlcãm Constituþia sau o respectãm în calitatea de parlamentari, de senatori? Aceastã dilemã naºte imediat o întrebare: avem capacitatea de a susþine învãþãmântul universitar gratuit? Rãspunsul este scurt, clar ºi precis: **nu** . ªi atunci ne aflãm în faþa unei alte întrebãri: este învãþãmântul universitar obligatoriu? Rãspunsul este, din nou, destul de clar: **nu.** Atunci mai acoperã Constituþia întreaga gamã de probleme ale învãþãmântului românesc? Problema rãmâne deschisã, pentru cã ar trebui un timp mult prea îndelungat pentru a argumenta pro sau contra. De fapt, ce dorim prin amendarea Legii învãþãmântului? ªi încerc sã scurtez foarte mult ca sã închei. Dorim sã acoperim anumite interese: pe de o parte, interese foarte largi, între care intrã ºi menþinerea învãþãmântului universitar de stat, iar pe de altã parte, interese foarte înguste, între altele, ºi poziþia celor care sug la douã oi: ºi la învãþãmântul de stat ºi la învãþãmântul privat.

Întrebarea este: care este soluþia?

Personal, pentru a ne pãstra într-un cadru acceptabil, cred cã a merge pânã la 25% ar fi soluþia idealã. Scurta mea experienþã de parlamentar îmi spune însã cã nu ne vom opri la un asemenea procent ºi vom merge mai sus, depinde acum cât de mult suntem dispuºi sã încãlcãm sau sã respectãm Constituþia. Sunt convins însã cã oricare va fi rezultatul votului, toþi vom fi mulþumiþi, sper însã sã ne oprim la o limitã acceptabilã ca obrazul Senatului sã nu fie bãlãcãrit pe nici unde prin presã, ºi învãþãmântul sã nu ajungã în situaþie disperatã.