Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 aprilie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Valeriu ªtefan Zgonea
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte de ºedinþã. Doamnelor ºi domnilor colegi,
Declaraþia mea politicã de astãzi se va numi ”Amnezia neruºinãriiÒ.
Sunt momente în care tot ceea ce rãmâne despre un om este valoarea sa. Problema asta înseamnã moralitatea sa raportatã la realizãri. Când prima tinde spre zero...!
În ultima perioadã, aºa cum ne-am obiºnuit, un cetãþean ales primar de Capitalã vorbeºte despre moralitate, vulgar, ca de obicei. Dar nu despre a lui. Viteazul, a se reþine acest cuvânt, viteazul marinar din Tulcea Ð apa chiuvetei Ð trateazã cu dispreþ informaþiile sosite prin presã despre compania Domniei sale S.C. SAF S.A. Da! A Domniei sale, pentru cã aceasta a fost o invenþie menitã sã producã bani negri ºi gãuri albe. Sau poate mandatul directorului general al SAF S.A. din perioada 18-23 mai 1999 nu a fost semnat de ministrul transporturilor de la acea datã. ªi nici raportul Ministerului Finanþelor Publice nu era de competenþa unui ministru. Nu!
Domnia sa era ministru joia ºi atunci tãia bilete la trenurile accelerate sau la reparaþiile cu ridicare pe roþi, ca sã fiu în domeniu.
Cum poþi întreba un ministru a cãrui privire transforma vagoanele ºi locomotivele în fier vechi, active feroviare de bazã ale cãii ferate? Poate cã domnului Bãsescu, distins cetãþean nãscut în localitatea Basarabi, în anul de graþie 1951, curenþii anonimi marini i-au afectat definitiv memoria ºi a venit timpul ca noi, cei ce priveam la televizor cum flota intra în triunghiul Bermudelor, a se citi buzunarul Bãsescu, sã-i reîmprospãtãm amintirile cu celebre inginerii financiare care au distrus calea feratã.
Înfiinþat împotriva naturii, SAF S.A. a fost o gãselniþã bãsescianã de a transforma vagoane ºi locomotive în fier vechi care, transformate în resurse financiare, sã ia apoi drumul unor conturi ale firmelor prietene.
Ghinionul contribuabilului? Peste 1.000 de miliarde pierderi pentru SAF ºi transformarea cãii ferate într-un morman de... ºtiþi dumneavoastrã! Domnul Bãsescu, în derivã la acea datã, nu înþelege astãzi asemãnarea cuvintelor K.E.G. Ð ineficienþã economicã Ð 14 locomotive L.D.2100 ºi deficit 47 miliarde lei. Dar cum sã le înþeleagã viteazul Bãsescu care repara nava cu acelaºi nume la firma Domniei sale? Pardon! Nu dânsul, ci ministerul pe care-l conducea era acþionar majoritar, a se citi proprietatea statului, la compania ce avea ca activ ºalupa ”ViteazulÒ. O chestiune în special accidentalã, dupã cum erau ºi acþiunile domnului T.B. nãscut în localitatea Basarabi la firma ”Triton CompanyÒ S.A. Ei, ºi? ar spune cetãþeanul acela haios ce în weekend este ºi preºedinte de partid. ”Am centrat ºi am dat cu capul tot eu. Ce e rãu în asta? Sunt polivalent!Ò Sau poate nu a ºtiut. Amnezia, bat-o vina!
Domnule T.B., sã nu le spui consilierilor locali de partid, cã nu-i frumos. Se simt pãrãsiþi ºi bate la ochi.
În anul 1999, statul Ð a se citi Ministerul Transporturilor Ð era acþionar unic la o societate comercialã, SAF SA, care pierde 3 milioane de dolari într-un contract cu iranienii. Ministrul? Nu ºtia, cã era dus cu pluta. Unii spun cã avea de avizat darea de seamã la S.C. ”Triton CompanyÒ S.A. pentru repararea navei ”Rovinari 21Ò de la A.F.D.J. Galaþi. A.F.D.J.? Societate privatã cu capital integral de stat. Privatã? Da, stimaþi colegi, pentru cã el centra, el da cu capul!