Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 aprilie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
R‡duly R—bert K‡lm‡n
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte de ºedinþã. Domnule preºedinte,
Doamnelor ºi domnilor deputaþi,
Permiteþi-mi sã vã prezint raportul asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanþei Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat publicprivat.
În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaþilor, Comisia pentru industrii ºi servicii a fost sesizatã pentru avizare ºi dezbatere în fond cu acest proiect de lege.
Proiectul de lege are drept scop stabilirea unui cadru juridic privind relaþiile dintre sectorul public ºi sectorul privat, în scopul proiectãrii, finanþãrii ºi construirii unor lucrãri de utilitate publicã, prin atragerea resurselor financiare ºi a managementului privat.
În conformitate cu prevederile art. 60 din Regulamentul Camerei Deputaþilor, Comisia pentru industrii ºi servicii a examinat proiectul de lege în ºedinþa
38 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 55/19.IV.2002
din 6 martie 2002 ºi a hotãrât, cu 24 de voturi pentru, avizarea favorabilã a proiectului de lege, cu amendamentele admise, respectiv neavizarea amendamentelor care sunt prezentate ca amendamente respinse în anexa la acest raport.
Precizãm cã acest proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.