Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2001
other
R‡duly R—bert-K‡lm‡n
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte de ºedinþã. Domnule preºedinte de ºedinþã,
Doamnelor ºi domnilor deputaþi ºi senatori,
La amendamentul de la nr. crt. 17, de la amendamente admise, respectiv art. 25 de la capitolul privind bugetele locale, am avut mai multe amendamente pe care le-am depus ºi se gãsesc la nr. crt. 76, 77 ºi 78.
Aº vrea sã susþin dintre ele o singurã idee, legatã de aceste puncte de lucru pe care anul trecut le-am propus ºi onor Camera Deputaþilor împreunã cu Guvernul au fost de acord cu aceastã soluþie, însã cred cã în 2001 soluþia care, pânã la urmã, a fost implementatã în practicã nu a fost cea mai reuºitã.
Despre ce este vorba? Printr-un ordin, Ministerul Finanþelor a dat definiþia punctului de lucru. Deci noi, anul trecut, nu am mai definit aici, în buget; e de discutat dacã a fost bine sau nu. Punctul de lucru, în orice caz, pentru anul 2001, a fost definit printr-un ordin al domnului ministru al finanþelor Mihai Nicolae Tãnãsescu.
Cred cã nu s-a gãsit soluþia cea mai bunã, din douã puncte de vedere. Pe de o parte, textul care s-a gãsit pentru definiþie a lãsat loc pentru interpretãri privind aria de aplicabilitate, unele instituþii publice au spus cã, pentru cã se referã doar la agenþi economici, dânºii nu ar trebui sã se înregistreze ca plãtitor de impozit al acestui impozit pe venit, iar, pe de altã parte, ministerul a oprit ghilotina de la care a spus cã începe punctul de lucru la o cifrã care mie mi se pare mare, ºi anume la cifra 5 angajaþi cu carte de muncã, deci angajaþi permanent. Drept urmare, de exemplu, în foarte multe comune, secþiile de poliþie sau posturile de poliþie nu au mai plãtit impozit în comuna respectivã, deºi poliþiºtii n-au lucrat trei sau patru în comunã, ci la reºedinþa de judeþ.
Drept urmare, am venit ºi, împreunã cu colegii noºtri de la Comisia de industrii ºi servicii, preocupaþi de aceste aspecte, am propus o definiþie pentru punctul de lucru, care ar suna în felul urmãtor: ”Prin punct de lucru se înþelege un centru de activitate al plãtitorilor de impozite ºi taxe cu cel puþin un angajat cu contract individual de muncã.Ò
Noi credem cã, pe baza experienþei din acest an, definiþia punctului de lucru ar trebui sã fie astfel conceputã încât orice angajat permanent într-o localitate sã fie considerat ca punct de lucru stabil, agenþii economici sã facã bine sã þinã contabilitate separatã pe aceste puncte de lucru ºi, chiar la un angajat, colectivitatea localã sã beneficieze de cota-parte care îi revine din acest impozit.
Nu þin neapãrat, domnule ministru, sã ºi trecem în buget aceastã definiþie, însã þin neapãrat sã vã angajaþi în faþa Camerei cã, pentru anul 2002, acest punct de lucru va fi regândit ºi redefinit în spiritul pe care vi l-am propus.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .