Emil Boc

Mulþumesc, domnule preºedinte.

Declaraþia mea politicã se intituleazã: ”Subminarea rolului Parlamentului ºi derapajul spre dictatura ExecutivuluiÒ.

Potrivit Constituþiei, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a þãrii ºi organul suprem legislativ al poporului român. Acest text constituþional a devenit o normã de recomandare pentru Guvernul Adrian Nãstase. În acest moment, asistãm la o sfidare fãrã precedent a rolului Legislativului, ca factor de control ºi legiferare în România.

## Argumente:

1) Practica generalizatã a ordonanþelor de urgenþã reprezintã, poate, cea mai importantã modalitate de compromitere a funcþiei legislative a Parlamentului. În 2 ani, au fost emise 416 ordonanþe de urgenþã, adicã 416 legi, care ar fi trebuit sã fie dezbãtute aici, în Parlamentul României, au fost, practic, adoptate de Guvernul Adrian Nãstase.

2) Sustragerea de la dezbaterea parlamentarã a celor mai importante legi care afecteazã viaþa publicã ºi viaþa cetãþenilor, în general. Exemple:

a) Codul Rutier. Adoptat de Senat, aflat în dezbatere la Camera Deputaþilor, retras ºi promovat prin ordonanþã de urgenþã.

b) Codul Muncii. Poate cea mai importantã lege a democraþiei capitaliste din România, a fost promovat prin angajarea rãspunderii Guvernului, procedurã ce nu permite dezbaterea ºi amendarea legii.

c) Proiectul de Lege privind averile demnitarilor. Depus la Senat în februarie 2002, adoptat de cãtre Senat, adoptat de cãtre Comisia juridicã a Camerei Deputaþilor, blocat în vederea angajãrii rãspunderii de cãtre Guvern.

d) Proiectul de Lege privind conflictul de interese. Depus din iulie 2002, depus de colegii liberali, în acelaºi timp, la Camera Deputaþilor, stopat în vederea angajãrii rãspunderii guvernamentale.

e) Statutul aleºilor locali. Adoptat de cãtre cele douã Camere ale Parlamentului României, blocat din 13 iunie 2002 la votul final al Camerei Deputaþilor, se doreºte probabil o ordonanþã de urgenþã sau o angajare a rãspunderii pe acest proiect de lege.

3) Ordonanþele simple, o altã modalitate de sfidare a Parlamentului. Iatã, în ianuarie 2003, au fost deja emise 42 de ordonanþe simple, din care 12 sunt ordonanþe de modificare a altor ordonanþe. Nici nu apucã Guvernul sã trimitã ordonanþele la Parlament, cã le ºi modificã printr-o altã ordonanþã. Ce formã supremã de sfidare mai poate fi decât aceasta?

4) Premierul sfideazã practica întrebãrilor ºi interpelãrilor. Deºi a promis personal cã se va prezenta sã rãspundã aici, în faþa deputaþilor, nici pânã în prezent nu s-a prezentat la Parlament pentru a rãspunde întrebãrilor ºi interpelãrilor adresate de deputaþi ºi senatori.

5) Moþiunile simple iniþiate de opoziþie sunt programate la ore care sã nu permitã mediatizarea corespunzãtoare ºi, pe de altã parte, sunt programate luni, în locul ºedinþelor întrebãrilor ºi interpelãrilor. Adicã, i se dã cu o mânã ºi i se ia cu douã opoziþiei posibilitatea de a se exprima în Parlament, de a face din Parlament un adevãrat for de dezbatere democraticã.