Ioan Ardelean

## Mulþumesc, domnule preºedinte.

Declaraþia politicã pe care o susþin astãzi în faþa dumneavoastrã se referã la faptul cã pãdurile României sunt decimate cu nesãbuinþã, sub ”atentaÒ supraveghere a Ministerului Apelor, Pãdurilor ºi Protecþiei Mediului.

Am aflat zilele trecute cã Uniunea Europeanã a Silvicultorilor situeazã România pe locul II în Europa în privinþa calitãþii pãdurilor. Aprecierea este mãgulitoare, dacã ne gândim cã ”aurul verdeÒ împodobeºte nu mai puþin de 6 milioane de hectare, din care peste 250 de mii de hectare este bogãþia Fondului Forestier al judeþului Alba. Ne rãtãcim însã din ce în ce mai puþin prin codri, pentru cã jumãtate din suprafaþa acoperitã va intra în posesia foºtilor proprietari.

Înainte de a se trece la parcelarea codrului, ne este dat sã asistãm neputincioºi la desfãºurarea unei uriaºe conspiraþii devastatoare împotriva pãdurii, un adevãrat jaf la scarã naþionalã. Starea de agitaþie ce a pus stãpânire pe oamenii pãdurilor este doar aparentã, pentru cã, în realitate, asistãm la o competiþie în care se înfruntã duºmãnos doi adversari de temut. Pânã când comisiile abilitate vor pune pãdurile în posesia foºtilor proprietari, actualii administratori, pe de o parte, ºi cei ce se considerã îndreptãþiþi sã dobândeascã o suprafaþã cât mai mare de pãdure, pe de altã parte, s-au nãpustit cu furie asupra pãdurilor.

Graba ºi nesãbuinþa pot afecta grav starea pãdurii, cu efecte dintre cele mai dureroase pentru viitor. Ca într-un blestem, sunt defriºate întinse suprafeþe de pãdure ºi buºtenii falnici iau drumul exportului, ipotecând viitorul echilibrului ecologic al României.

Temerile celor care sunt solidari cu pãdurea sunt justificate de precedentele acte de nesãbuinþã din anii 1954Ð1960, 1991Ð1992 ºi în prezent, când pãdurea este lãsatã în grija nimãnui. De fiecare datã, dezastrul a luat proporþii îngrijorãtoare, iar cel de astãzi ameninþã sã le întreacã pe toate. Grav este cã pãrþile beligerante aflate în conflict se învinovãþesc reciproc de lipsã de loialitate ºi nu contenesc sã doboare cu furie pãdurile.

Dacã aplicarea actului reparatoriu de retrocedare a pãdurilor va întârzia mult, tributul pe care îl plãtim cu toþii va fi din ce în ce mai mare. Nu este departe ziua în care vom constata cu mâhnire ºi amãrãciune în suflet cã ”românul nu mai este frate bun cu codrulÒ. Sintagma nu mai este de actualitate. Trãdarea s-a produs atunci când a fost gânditã strâmb ºi pãgubos legislaþia de retrocedare a pãdurilor. Se taie pãdurea cu ºi fãrã acte în regulã, se furã cantitãþi uriaºe de masã lemnoasã. Dacã cei abilitaþi sã decidã temeinicia revendicãrilor formulate de oamenii ºi comunitãþile rurale nu vor da cât mai repede un verdict, pãdurea se va tãia necugetat ºi nimeni nu se va gândi la lucrãrile de sãdire a altor arbori în locul celor doborâþi.

Din motive cel puþin dubioase, nu sunt luate în considerare propunerile specialiºtilor cu privire la faptul cã, pânã în momentul când comunitatea sau persoana fizicã va intra efectiv în posesia pãdurii ce-i revine de drept, întreþinerea ºi exploatarea ar trebui sã fie fãcute de o societate de profil, în care sã lucreze specialiºti în silviculturã, învestiþi cu puteri de ocrotire ºi protecþie sigurã a pãdurilor.