Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 noiembrie 2001
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Emil Boc
Discurs
## Mulþumesc, domnule preºedinte.
Din start voi începe prin a menþiona faptul cã Partidul Democrat se pronunþã împotriva proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanþei nr. 74/2001 privind abilitarea Ministerului de Interne de a angaja ºi presta servicii.
ªi acum de ce. Prima datã, sub aspect procedural, acest proiect de lege a fost retrimis la Comisia de apãrare ca urmare a discuþiilor intervenite în plen, discuþii în care s-a menþionat faptul cã, la raportul iniþial nu s-a avut în vedere raportul Comisiei juridice, avizul consultativ al Comisiei juridice, aviz care a fost negativ, Comisia juridicã apreciind cã acest proiect de lege este neconstituþional, raportându-ne la art. 117 din Constituþie.
Raportul s-a retrimis Comisiei de apãrare, unde, repet, invocându-se drept argument faptul cã, în urma unor ºedinþe ulterioare, Comisia juridicã ºi-a schimbat punctul de vedere, domnul preºedinte al Comisiei juridice a informat presa, în ºedinþa la care am participat ºi eu personal ºi la conferinþa de presã organizatã dupã, spunând cã, în ultimã instanþã, Comisia juridicã ºi-a modificat punctul de vedere, susþinând cã acest proiect de lege este constituþional.
Vreau sã informez plenul, atâta cât este el astãzi aici, cã în nici un caz ºi niciodatã Comisia juridicã nu a mai rediscutat acest proiect de lege. Avizul Comisiei juridice Ñ ºi îi rog pe colegii de la Comisia juridicã, dacã sunt sau dacã mã aud, sã confirme sau sã infirme acest lucru Ñ nu a revenit asupra avizului iniþial de neconstituþionalitate a acestui proiect de lege.
Folosindu-se de un argument fals, mincinos, domnul preºedinte al Comisiei de apãrare a informat membrii comisiei asupra faptului cã noi ne-am fi schimbat pãrerea. Nici vorbã! Deci iatã un element de distorsiune în analiza acestui proiect de lege.
Noi îi apreciem pe colegii de la Comisia de apãrare cã au avut amabilitatea de a þine cont de poziþia Comisiei juridice, dânºii fiind induºi în eroare sub aspectul constituþionalitãþii, auzind sau considerând faptul cã, în ultimã instanþã, noi am apreciat cã legea este constituþionalã, sã-i dea un aviz pozitiv. În consecinþã, ne aflãm în faþa sfidãrii poziþiei Comisiei juridice a Camerei Deputaþilor cu privire la acest proiect de lege, comisie care s-a pronunþat printr-un aviz negativ.
În al doilea rând, pe fond, acest proiect de lege, dacã va fi adoptat, doamnelor ºi domnilor, nu va face altceva decât sã transforme Poliþia, dintr-un serviciu public aflat la dispoziþia cetãþeanului, întreþinut pe bani publici, într-un serviciu privat aflat la dispoziþia doar a acelora care au bani. Un asemenea proiect de lege va afecta iremediabil siguranþa cetãþeanului.
Distinsul reprezentant al Ministerului de Interne, pe care-l salut cu toatã consideraþia, menþiona faptul cã, prin buget, nu s-au acordat bani suficienþi ºi, dacã nu s-au acordat suficienþi prin Legea bugetului, haideþi sã dãm dreptul poliþiei sã bãrbiereascã, sã presteze servicii de bodyguarzi, pentru a-ºi putea face rost de bani.