Dumitru Codreanu

Mulþumesc, domnule preºedinte. Doamnelor ºi domnilor senatori,

Acest act normativ este prezentat spre dezbatere ºi aprobare a Ordonanþei de urgenþã nr. 186/2001 privind conþinutul articolelor sale. Se doreºte sã se stabileascã o bazã de date privind relaþiile dintre cultivatorii de tutun din România ºi procesatorii de tutun din România. De asemenea, se doreºte sã se stabileascã ºi sã se urmãreascã o cotã de producere a tutunului, cotã ce este atribuitã þãrii noastre prin Documentul de poziþie la Uniunea Europeanã, cotã ce este în valoare de 21.300 tone.

S-a prezentat de cãtre domnul secretar de stat cã suprafaþa pânã în 1989 era de aproximativ 34.500 hectare, pe care se cultivau 27.000 tone de tutun. Bineînþeles cã, neavându-se o grijã deosebitã faþã de aceastã culturã, dupã 1989 încoace suprafaþa s-a micºorat pânã la aproximativ 10.000 hectare pe care s-au produs, în 1992, 9.000 tone tutun.

Dupã cum se observã din datele prezentate ºi de cãtre Ministerul Agriculturii, Alimentaþiei ºi Pãdurilor, Societatea Naþionalã ”Tutunul RomânescÒ nu a avut sau nu are intenþia de a se cultiva tutun în România, ea ocupându-se, în primul rând, de privatizarea, într-un fel sau altul, a ei, fãrã o implicaþie concretã în cercetarea producþiei de tutun, în producþie, în prelucrare, la care se adaugã faptul cã pe piaþa româneascã, dupã 1989, au apãrut multe firme ºi companii strãine care produc tutun, care comercializeazã tutun, cum este ”L.M. InternaþionalÒ, ”PapastratosÒ ºi altele.

Din cele 30Ð32 mii tone de tutun care se fabricã la noi ºi se folosesc la noi în þarã, am arãtat cã noi producem numai 9.000 tone, iar restul se aduce din afarã, cu niºte preþuri considerabile, punând la un efort financiar România. Aºa se face cã, în 1990, s-au cheltuit 68 milioane dolari pentru aducerea tutunului, iar în 2001 s-au cheltuit 88 milioane dolari.

Aceastã Ordonanþã de urgenþã nr. 186/2001 este bine venitã ºi era în avantajul cultivatorilor de tutun din România, în condiþiile în care nu se abroga art. 10 din aceastã lege. Dacã legea a fost datã în decembrie 2001, s-a venit imediat cu o ordonanþã de urgenþã în februarie, care a abrogat numai acest art. 10. Ce se prevedea în acest art. 10? Erau stipulate condiþiile în care atât producãtorul român, Societatea Naþionalã ”Tutunul RomânescÒ, cât ºi producãtorii externi trebuiau sã foloseascã în procesul de producþie mãcar 50% tutun românesc. Asta a venit ºi de la Camera Deputaþilor. Mãcar 50% din tutunul românesc, cu toate cã este foarte puþin. Din cele 32.000 tone cât se foloseºte în fabricaþia þigãrilor, tutun total, noi produceam, înainte de 1989, 27.000 tone, deci trebuia o cotã mãcar de 60Ð65% sã se foloseascã tutun românesc, ceea ce fãcea ca ºi forþa de muncã sau cei 70.000 de agricultori care, înainte de 1989, au lucrat în aceastã Ñ hai sã-i zicem Ñ industrie a tutunului sã aibã o sursã sigurã de venit.

De asemenea, acest art. 10 mai stipula Ñ ºi chiar ºi colegii din opoziþie, în cadrul Comisiei pentru agriculturã, industrie alimentarã ºi silviculturã, au susþinut Ñ sã rãmânã aceastã cotã de 50%, dar se impunea atât Societãþii Naþionale ”Tutunul RomânescÒ, cât ºi celorlalte companii venite la noi în þarã sã se implice în cercetarea privind tutunul românesc, pentru cã ºi aici, ca în orice alt domeniu, trebuie fãcutã o cercetare, sã se implice în producþia tutunului românesc prin atribuirea de folii, de asistenþã tehnicã, eu ºtiu, rãsaduri ºi aºa mai departe pentru cultivatori ºi Ñ de ce nu?! Ñ prin organizarea unor cursuri pentru specializarea þãranilor sau a tinerilor, în general, în cultivarea tutunului.