Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 septembrie 2002
other
Cornel Boiangiu
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte. Domnilor deputaþi,
În calitate de deputat independent, dar ºi de vicepreºedinte al Partidului Naþional Þãrãnesc Creºtin
Democrat, protestez faþã de suspendarea licenþei de emisie a postului OTV.
Consider aceastã mãsurã un grav atentat la libertatea presei ºi un precedent periculos de cenzurã exercitatã de puterea politicã asupra unei instituþii mass-media.
Alãturi de P.N.Þ. Creºtin Democrat, sunt împotriva atacurilor antiamericane, contra valorilor ºi instituþiilor occidentale, fãcute de persoane care ºi în trecutul dictatorial comunist au slujit aceleaºi idei, evident, contra intereselor poporului român.
Domnilor deputaþi,
Obiectivul distrugerii oricãrei voci critice, în special din presã, este pe cale de a se realiza.
Conducerile agenþiilor de presã s-au restructurat, radioul, televiziunile particulare datoare s-au aliniat, mii de miliarde costã cetãþeanul obiºnuit acest scor vizual ºi auditiv, în mare parte ºi în scris, care ºi-a reluat rolul antedecembrist de ”spãlãtor de creiereÒ. S-au reîntors, pentru a-ºi desãvârºi acest rol de propagandiºti cu experienþã în slujba ministerului dezinformãrii publice, bãieþii roºii, probaþi, pe care-i gãsim în consiliile de administraþie ale TVR sau picurându-ne din nou în suflet ºi în minte otrava egalitaristã ºi grija de mamã sovieticã pentru aproapele în suferinþã. Pentru aceasta sunt plãtiþi cu salarii de peste 80 de milioane de lei pe lunã, oscileazã între 180 ºi 80 acum mai modeºtii care au ajuns la aceastã sumã, deci de aproximativ 5 ori mai mult decât indemnizaþia de parlamentar, cazul directorului TVR, devenitã televiziune de partid dupã numai 12 ani, sau chiar peste 120 de milioane la unii continuatori simþiþi ce ºi-au recãpãtat reflexele de instanþe ale poporului ºi pentru popor, cu care ne alintau la telejurnicul de searã, înainte ºi chiar în timpul uciderii din decembrie 1989 a celor peste 1.000 de contrarevoluþionari.
Exemplele ar putea fi date concret, le ºtiþi ºi dumneavoastrã. Un asemenea literat, cu aceeaºi atitudine alergicã faþã de tot ce este american ºi occidental insultã ºi calomniazã instituþii ºi persoane din lumea liberã, la fel ca odinioarã, dovedind prin aceasta cã interesele lui personale într-o lume organizatã sunt grav ameninþate.
ªoricelul nostru, dupã fiecare înghiþire a unui bob de strugure, face delir megalomanic ºi întreabã de pisicã, unde este, spre a o pedepsi.
Într-o asemenea emisiune am fost ºi eu calominat, deºi în 1959, la 17, ani aveam 21 de ani condamnare pentru atitudine anticomunistã, iar pãrinþii mei s-au stins din viaþã înainte de vreme datoritã terorii ºi torturilor la care au fost supuºi, tatãl meu, de asemenea, fost deþinut politic.
Toþi cei interesaþi pot consulta documentele ce le deþin pentru a aproba acest adevãr dramatic, iar pe domnul Radu Ciuceanu, coleg în celula 82 din Penitenciarul Gherla aproape 8 luni din cei aproape 8 ani executaþi, îl rog sã confirme sau sã infirme acest lucru, mai ales cã din constatarea Domniei sale suntem singurii foºti deþinuþi politici parlamentari în momentul actual. Refuzând cooperarea cu aparatul represiv comunist, prin împotrivirea ca medic psihiatru de a interna deþinuþi de opinie politici sau religioºi, în baza art. 114 Cod penal sunt condamnat din nou dupã aproape 25 ani de la prima condamnare, de data aceasta de drept comun, conform procedeelor sofisticate din vremea lui Ceauºescu, când aproape dispãruserã dizidenþii politici.