Victor Bercãroiu

Mulþumesc, domnule preºedinte. Domnule preºedinte,

Doamnelor ºi domnilor deputaþi,

Declaraþia mea de astãzi se intituleazã: ”28 februarie ÑZiua protecþiei civileÒ.

În prag de primãvarã, la 28 februarie 2003 s-au împlinit 70 de ani de când, prin Decretul regal nr. 468/1933 a fost aprobat Regulamentul apãrãrii pasive contra atacurilor aeriene, act prin care s-a legiferat înfiinþarea apãrãrii pasive. Deºi apãrarea pasivã ia naºtere la 28 februarie 1933, totuºi acþiuni pentru protecþia cetãþenilor ºi a bunurilor materiale împotriva efectelor, atacurilor din aer sau de altã naturã ale agresorului s-au desfãºurat chiar ºi în Primul Rãzboi Mondial, dar ºi mai înainte, astfel ca, în cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial, activitãþile de apãrare pasivã sã se intensifice ºi mai mult, aducându-ºi o contribuþie deosebitã la salvarea numãrului mare de vieþi omeneºti ºi bunuri materiale afectate de bombardamente.

Caracterul complex al distrugerilor, cât ºi numãrul mare de victime din rândul populaþiei civile, într-un procent mult mai mare decât cel al forþelor armate, au dat nou sens importanþei protecþiei civile de-a lungul timpului. Astfel, se trece la reorganizarea apãrãrii pasive, înfiinþându-se în anul 1952 apãrarea localã antiaerianã, care corespunde mai bine din punct de vedere organizatoric ºi al misiunilor încredinþate.

Þinând seamã de experienþele acumulate în urma cutremurului din anul 1977, în anul 1978 apãrarea localã antiaerianã se transformã în apãrare civilã.

Aderarea þãrii noastre la Convenþia de la Geneva din anul 1990, precum ºi afilierea la diferite organisme ale O.N.U., cu profil de protecþie civilã, au impus ca o necesitate revitalizarea concepþiei de organizare ºi conducere a apãrãrii civile din România, pentru a ne alinia noilor prevederi cu aplicabilitate în plan internaþional.

Prin adoptarea Legii nr. 106 din 25 septembrie 1996 apãrarea civilã devine protecþie civilã ºi este definitã ca o componentã a apãrãrii naþionale, cuprinzând ansamblul mãsurilor adoptate ºi activitãþilor desfãºurate în scopul asigurãrii protecþiei populaþiei, a bunurilor materiale ºi a factorilor de mediu în caz de rãzboi sau dezastre.

Dacã la începutul existenþei sale protecþia civilã îndeplinea exclusiv misiuni în caz de conflict armat, în prezent, acestea privesc, printre altele: prevenirea populaþiei pentru înºtiinþare ºi alarmare în caz de pericol, la producerea calamitãþilor naturale sau catastrofelor, acordarea primului ajutor ºi ocrotirea populaþiei în situaþii de dezastre, pericol aerian sau cãderi de obiecte cosmice, asigurarea protecþiei valorilor culturale ºi de patrimoniu, a bunurilor materiale, prin adãpostire ºi evacuare, precum ºi asanarea teritoriului de muniþia rãmasã neexplodatã dupã cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial.

Aceste misiuni sunt asemãnãtoare celor ale structurilor protecþiei civile din þãrile euroatlantice, indiferent de subordonarea lor: la Ministerul Apãrãrii Naþionale, Guvern, Ministerul Justiþiei sau Ministerul de Interne.