Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 martie 2001
other · adoptat
R‡duly R—bert K‡lm‡n
Prezentarea pe scurt de cãtre deputaþi a interpelãrilor adresate mem- brilor Guvernului 24-28
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte. Domnule preºedinte,
Doamnelor ºi domnilor deputaþi,
Aº dori sã am o scurtã intervenþie ºi sã vã propun sã adoptãm nu varianta comisiei, ci varianta iniþiatorului, varianta care a fost adoptatã ºi de Senat, ºi anume sã pãstrãm la finalul art. 1 partea de încheiere care sunã în felul urmãtor: ”...ºi fac parte din domeniul public de interes naþional...Ò.
În acest sens vã aduc trei argumente: în primul rând, avizul Comisiei juridice, de disciplinã ºi imunitãþi a Camerei Deputaþilor, care nu a semnalat nici o inadvertenþã cu privire la textul iniþial, ºi totuºi comisia aceasta este cea care, din punct de vedere juridic, este cea mai în mãsurã sã se pronunþe cu privire la aceste chestiuni.
În al doilea rând, domnule preºedinte, cu permisiunea dumneavoastrã, aduc ca argument avizul Consiliului Legislativ, semnat de dumneavoastrã, care, deopotrivã, nu aduce nici un argument în sensul în care comisia a propus aceastã modificare, iar, în al treilea ºi în ultimul rând, permiteþi-mi sã vã citesc adresa semnatã de domnul secretar de stat Romulus Ioan Moucha, adresã care a sosit la comisie pe 9 februarie 2001, ºi care spune foarte clar: ”Vã rugãm sã se reanalizeze aceste aspecte, pentru a fi menþinutã exact forma iniþiatorului, cum de altfel a fost convenit ºi la SenatÒ, ºi se referã deopotrivã la art. 1 ºi la art. 2.
Drept urmare, domnule preºedinte, ca sã nu mai intervin ºi la numãrul curent 4 din raport, respectiv art. 2, aº susþine, deopotrivã la art. 1 ºi la art. 2, sã mergem pe varianta adoptatã ºi de Senat, deci varianta iniþiatorului. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.