Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2000
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Dorin Vataman
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte. Domnule preºedinte,
Domnilor colegi,
Sâmbãtã, 2 septembrie, în cadrul manifestãrilor prilejuite de ”Anul EminescuÒ, capitala Bucovinei, Cernãuþiul, locul devenirii ca poet a tânãrului Eminescu, a fost gazda unor manifestãri emoþionante. Dupã codrul copilãriei, Bucovina a umplut sufletul poetului venit la Cernãuþi sã-ºi adape setea de cunoaºtere. ªi, slavã Domnului, a gãsit aici modele demne de urmat printre dascãlii sãi, oameni animaþi de idealurile Revoluþiei de la 1848, admiratori sau dedicaþi total naþiei române, exemplu Ernest Rudolf Neubauer, Aron Pumnul º.a.
Pânã la aceastã datã, manifestãrile ”Anului EminescuÒ care s-au desfãºurat la Cernãuþi în organizarea administraþiei de aici ºi a Societãþii culturale ”Mihai EminescuÒ au fost cel puþin neinspirate, frizând uneori kitsch-ul. Despre cea prilejuitã de aniversarea naºterii poetului, pe 15 ianuarie, am fãcut o declaraþie politicã la momentul potrivit.
Însã, pe 2 septembrie, putem spune cã a venit ºi rândul Cernãuþiului sã gãzduiascã o manifestare cu adevãrat memorabilã. Aceasta s-a petrecut în sala de o frumuseþe deosebitã a Teatrului Naþional, fost ”Vasile AlecsandriÒ, acolo unde spuneam cu altã ocazie cã, din 1944, nu s-a mai jucat o piesã româneascã. Manifestãrile au început cu înmânarea Medaliei comemorative ”Mihai EminescuÒ de cãtre domnul Ion Caramitru, ministrul culturii al României, împreunã cu domnul Floricel Marinescu, consilier al Preºedintelui României, unor personalitãþi nord-bucovinene, care s-au remarcat prin contribuþii la studierea ºi popularizarea operei eminesciene. A urmat Festivalul de poezie ”Pururea tânãr, înfãºurat în manta-miÒ, când distinºi poeþi, trãitori de o parte sau de alta a sârmei ghimpate, au recitat din creaþia lor. Dar cel mai important moment al zilei a fost spectacolul susþinut de actorii Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan ºi Valeria Seciu, care au reuºit sã ridice sala în picioare recitând magistral din opera Luceafãrului poeziei româneºti.
Manifestarea s-a constituit într-o frumoasã încercare de a aduce acasã, în Bucovina, pe cel al cãrui geniu pluteºte în aerul acestei fãrã seamãn provincii româneºti. Umplerea sufletelor tinerilor români de aici cu geniul lui Eminescu se constituie în certitudinea dãinuirii veºnice pe aceste meleaguri a neamului românesc! Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.